„Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi”... (Marcel Proust)

vineri, 10 februarie 2017

PRIMA MEA IEŞIRE SPONTANĂ ÎN ASTRAL

IDEI PRINCIPALE
1. Importanţa călătoriilor astrale:
– în viaţa curentă de pe Pământ;
– ca pregătire pentru vieţile ulterioare, pentru spiritele umane care vor trăi în continuare pe Pământ;
– ca pregătire pentru plecarea de pe Pământ, pentru spiritele din blocurile piramidale venite aici din zona a II-a a universului. 
2. Dubla percepţie în călătoriile astrale:
– cu senzorii corpului mental;
– cu senzorii corpului astral.
3. Caracteristicile principale ale setului de raze mentale şi setului de raze astrale din radiaţia totală a spiritului /monadei întrupată.  
4. Activităţile spiritului/monadei desfăşurate cu ajutorul celor două seturi de raze – astrale şi mentale. 

DETALII
Se poate spune că o astfel de experienţă a fost aproape nesemnificativă – comparativ cu altele, despre care vom discuta în continuare – dar tocmai de aceea, privind lucrurile în acest fel, practic superficial, şi eu, şi foarte mulţi oameni care au trecut printr-un asemenea eveniment au încredinţarea că a fost un vis sau, în condiţiile derulării după o boală sau intervenţie chirurgicală, a fost vorba de influenţa unor medicamente asupra psihicului uman. Dar ceea ce avem de ştiut este că anumite substanţe chimice sau chiar naturale pot favoriza o călătorie astrală, semiconştientă sau chiar conştientă, dar nu pot determina un asemenea eveniment fără ca corporalitatea omului să o permită. Pentru că ceea ce are loc spontan ori de câte ori dormim (căci visul este o călătorie astrală din care ne amintim câte ceva) este doar parte a unei funcţionalităţi extrem de complexă care nu se dezvoltă decât sub influenţa deschiderii unor straturi ale corporalităţii noastre fluidice. Dacă nu credem că această corporalitate fluidică există, nu vom înţelege şi nu vom accepta nici funcţiunile ei. Vom cădea pradă confuziilor şi mai mult, manipulării altor semeni. Cunoaşterea felurilor de confuzii ne va conduce la înţelegerea faptului că nu e nimic rău, periculos, agresiv – doar încredinţările anterioare din lumea fizică, ale căror cunoaşteri sunt aproape nule azi sau în cel mai fericit caz deficitare, ne conduc la tot felul de frici. De altfel, cu prilejul cunoaşterii acestor fenomene, ne vom lămuri treptat şi asupra unor alte fenomene, ale căror rădăcini nu le cunoaştem, care ne distorsionează percepţia asupra realităţii în mijlocul căreia trăim. Voi povesti experienţa mea, dar voi lega pe scurt în continuare şi câteva alte experienţe despre care am citit de-a lungul anilor, pentru a explica câteva confuzii care apar mai des în astfel de situaţii. 

Nu am ştiut atunci, pe loc, ce se petrece cu mine, iar în 1989, când am citit “Viaţa după viaţă” – de A. Moody, mi-am dat seama că am trăit exact ceea ce dânsul scria acolo. În aceşti 17 ani, între aceste două evenimente, m-am întrebat deseori ce s-a putut petrece acolo, atunci – având foarte clar în minte fiecare detaliu, fiecare clipă a evenimentului. Până în 1989 nu am avut cu cine discuta, doar câteva lucruri legate de seara zilei cu operaţia: reacţia cumplită a organismului meu după operaţia făcută aproape pe viu (novocaina îşi pierdea repede efectul, au trebuit 3 doze pentru a o duce până la capăt), hotărârea asistentei de a-mi face 2 doze de algocalmin intravenos care s-a combinat cu novocaina şi mialginul dinainte de operaţie, apoi 4 ceasuri de zbatere între viaţă şi moarte, urmată de “plecarea” mea. Medicul – un om bătrân şi bine cunoscător în meseria lui – având şi încredere în mama, i-a spus să stea pe marginea patului şi să mă strige pe numele de botez, pentru că numai o mamă poate întoarce copilul său la viaţă, din moarte. Are mare importanţă ce scriu, despre o asemenea conjunctură, poate fi multora de folos. Între timp, eu eram de mult “plecată”. 
Iniţial am simţit cum se face un întuneric complet şi mă prăbuşesc pe spate, în gol. Nu am mai ştiut de mine nimic, apoi m-am trezit că înaintam printr-un tunel destul de larg, având de jur împrejur pereţii asemănători cu fundul mării (mi-a plăcut de copil să intru în mare cu ochii deschişi, să privesc fundul mării care mi se părea fascinant!). Eram perfect conştientă că nu eram cu cămăşuţa pe mine (deşi corpul nu mi-l vedeam bine) şi... mai ales că eram fără ochelari şi totuşi vedeam perfect! Aceasta a fost de altfel principala întrebare care m-a frământat de-a lungul anilor, căci mi-a fost greu întotdeauna să suport ochelarii. Când am aflat, în 1989, despre ce a fost vorba, mi-am dat seama cu mare bucurie că voi putea vedea nespus de clar “pe lumea “cealaltă”!...
Călătoria mea s-a sfârşit iute, chemată de mama înapoi. Eram atât de profund afectată de cele văzute încât nu am mai avut reacţie faţă de bucuria mamei, ceea ce a determinat-o ulterior să spună medicului că da, parcă veneam de pe lumea “ailaltă”. Înregistram tot ce se petrecea în jur, dar nu aveam reacţii, însă nici rău nu-mi era şi medicul a sesizat asta, i-a spus mamei să mă lase să dorm, căci dânsul nu mai avea nici o teamă acum. Şi unchiul meu – medic tot acolo – m-a întrebat ce am simţit, dar nu i-am spus decât că mă prăbuşeam pe spate într-un hău negru. Aveam din familie o experienţă tristă cu povetirile mele despre ceea ce vedeam peste tot, aşa că am preferat să tac. 
În 1989 mi-am dat seama însă că de-a lungul timpului îmi pusesem de mai multe ori întrebări la care abia atunci primeam răspuns. Nu chiar total, dar oricum îmi aminteam perfect multe amănunte şi apăreau destul de multe elemente care îmi ofereau şi alte explicaţii decât cele pe care le-aş fi căutat eu. Spre exemplu: îmi aduceam aminte perfect faptul că văzusem camera şi profilul feţei mamei care dormea cu faţa la perete, dintr-un unghi de unde eu nu aveam cum să văd ceva din patul pe care eram culcată: văzusem de la o oarecare înălţime şi din direcţia peretelui opus. Nu mai avusesem nici o altă experienţă de acest fel vreodată, de altfel a fost o experienţă unică. În anii 2000, studiind diverse cazuri, mi-am dat seama că, pentru cineva cu experienţă multă, doar prima dată ieşirea şi deplasarea cu corpul astral are loc cu teamă, iar teama, frica, determină încetinirea vitezei de detaşare a corpului astral de restul sistemului corporal, lucru care ulterior nu se mai petrece cu mulţi oameni, mai ales dacă există subiecte către care ne îndreptăm atenţia de la bun început (în meditaţi ţintite sau călăuzite). Am ales să vă povestesc despre acest scurt eveniment al vieţii mele pentru că multă lume îl traversează ca pregătire a conştientului pentru călătorii astrale în condiţiile planetare şi sociale de azi, pe baza cărora se pot deschide o serie întreagă de alte evenimente în lumea actuală: discuţii cu alţi oameni, cursuri, urmărirea unor informaţii care şi ele sunt pregătitoare pentru mai multe direcţii:
– înţelegerea unei fenomenologii normale în lumea noastră planetară, pe care doar omul o poate trăi conştient din totalitatea vieţuitoarelor, volitiv, ca observator şi elev în cunoaşterea astrală în viitorul momentului actual: nu numai pentru alte vieţi ulterioare, ci chiar în acest destin, când creşterea vibraţiei planetare va determina dezvoltarea corpurilor noastre fluidice, mult mai mult decât putem să credem azi;
– pregătirea pentru plecarea spiritelor umane de pe Pământ – pentru o parte a spiritelor umane. Este valabil pentru majoritatea spiritelor umane întrupate acum, precum şi pentru cele care au încheiat actualul lor ciclu de vieţi pământene şi îşi aşteaptă fraţii de grup spiritual să le finalizeze pe ale lor. Dar ciclul de vieţi al spiritelor actualmente umane nu se termină aici, cu întrupările pe Pământ, ci continuă cu un drum lung, de întoarcere “acasă”, adică în locul din Universul Fizic de unde a venit fiecare pe Pământ: un drum de-a lungul căruia, pe diferite trepte de vibraţie, vor avea loc multe întrupări în care vor folosi şi astfel de unelte de cercetare, şi altele care le sublimează pe cele folosite pe Pământ;
– pregătirea pentru continuarea pe Pământ a acestui ciclu de vieţi: pentru o altă parte a spiritelor umane – cele care sunt ajutătorii planetari actuali, care vor rămâne aici în continuare şi vor ajuta rezidenţii să-şi continue destinele pământene la nivele de conştienţă şi conştiinţă uriaşe comparativ cu cele de azi la nivel de mase întregi. 
Iată aşadar cât de importante sunt călătoriile astrale conştiente, şi cum intuiţia ne cere multora măcar o informare în aceste timpuri destul de grele pentru pământeni. 

ÎN CONTINUARE: DIVERSE ANALIZE (1)
Să revenim la experienţa descrisă mai sus. 
În primul rând, să reţinem că, după acea primă experienţă de deplasare astrală, au mai avut loc două deplasări,în interiorul camerei de spital, însă pe un fond mult mai relaxat: şi pentru că prima experienţă îşi îndeplinise rolul începător, complet conştient (chiar dacă nu şi înţeles, dar oricum liniştitor), şi pentru că oricum cele două algocalmine îşi făceau efectul şi trupul era mult mai relaxat, o simţeam bine de tot. Înafară de acea primă experienţă din “canal” (eu am avut tendinţa de a folosi numirea “canal” – am văzut ulterior că unii oameni aveauu tendinţa de a numi prin anii ’90 “horn” – care se pierde treptat acum, căci mulţi oameni nici nu mai ştiu ce este acela horn), niciodată nu am mai avut o astfel de trăire, ceea ce nu a însemnat că nu am mai avut experienţe de călătorii astrale; mulţi oameni dintre cei cu care am stat de vorbă cred că nu au avut decât o singură asemenea călătorie astrală, pentru că altă dată nu am mai văzut acel horn sau canal. Nu este de loc aşa, experienţele de acest fel pot cuprinde o complexitate de trăiri pe care mulţi oameni nu o acceptă azi. Şi trebuie să acceptăm câteva repere de cunoaştere spirituală, pentru a înţelege de ce majoritatea oamenilor nici nu au o astfel de experienţă (în general cei foarte echilibraţi, care nu se înfricoşează repede), iar cei care o au – nu se mai confruntă cu o asemenea viziune, mai ales dacă află şi explicaţiile:
1. Nu ne tragem din maimuţe: nici ca spirite aflate în evoluţie, nici ca corporalitate. Corpurile noastre au fost create prin transcendenţă interdimensională  (aşadar, atenţie! Nu prin inginerie genetică realizată de către alte civilizaţii galactice ajunse pe Pământ cu nave cosmice) la fel ca şi corporalitatea tuturor speciilor din această zonă a Universului Fizic    . Ca spirite, am venit pe Pământ prin călătorii spirituale interzonale , efectuăm aici un ciclu de vieţi pentru obţinerea unor cunoaşteri avansate şi întăriri spirituale la nivelul actual al evoluţiilor noastre, după care ne vom reîntoarce “acasă”, de unde am venit fiecare, şi unde ne vom continua evoluţiile personale, cu multă experienţă obţinută astfel. 
De aceea avem experienţă îndelungată în cercetarea de tip astral şi mental încât, chiar dacă în ultimele milenii nu am avut posibilitatea să folosim asemenea obişnuinţe anterioare, libertatea actuală determină revenirea la normalitatea aşteptată. Şi de aceea doar prima dată ieşim acum cu frică în astral şi avem, aşa cum vom explica în continuare, frică de zbor, de necunoscut. Pentru marea majoritate a oamenilor, următoarele ieşiri conştiente au loc rapid, practic în câteva clipe ne aflăm în zbor astral, continuându-ne experienţe, observări, cercetări. Şi cu mine lucrurile au stat la fel, plimbându-mă în corp astral încă de două ori în acea noapte. După care am adormit – era şi cazul! după toate oboselile zilei şi nopţii. 
2. Percepţia mea a fost, în canal, că mă observam dinafară, din lateral, ca un observator care se deplasa odată cu “mine” deşi eram şi observator, şi observat: mă vedeam cu corpul meu mai luminos decât canalul care era destul de închis la culoare (verde închis), dar surplusul meu de lumină nu venea de la o sursă din exterior, ci din mine. Înaintam cu oarecare teamă, nu mergând ci plutind în interiorul lui, cu o teamă dublată de un fel de mirare, în acel mediu care de fapt nu mi se părea de loc străin. Când eram “în pielea mea”, când eram observator dinafară. Iniţial acest fel de deplasare şi de observare nu mi-a atras atenţia prea mult, doar cu timpul şi cu creşterea informaţiilor+analizarea lor am sesizat acest lucru. Deci două forme diferite de percepţie, pe care le-am studiat atentă, căci sesizam că şi visele erau la fel – ori din postura de trăitor, ori de observator care mă vedea pe mine însămi, fără însă să înceteze senzaţia de trăire personală, de emoţii, de participant la desfăşurare. Mai ales după studierea sistemelor corporale, m-am întors la acel mod de percepţie, pentru a înţelege cum putem să percepem în acest fel propriile acţiuni. 
Cele două feluri de percepţie în astfel de situaţii se datorează faptului că, în deplasare astrală:
– sistemul corporal (mai puţin corpul astral care pleacă în deplasare) rămâne fix în spaţiul existenţial curent; chiar dacă senzorii de vedere ai corpului fizic nu funcţionează (ochi închişi) rămâne în percepţie clară prin intermediul senzorilor corpului mental (şi, mai vag, ai corpului cauzal care completează percepţiile corpului mental); practic se percepe corpul astral aflat în distanţare de restul sistemului corporal prin senzorii corpului mental;
– corpul astral care este în deplasare în exteriorul sistemului corporal (în călătorie astrală) are proprii lui senzori: în perioada pe care o traversăm acum avem senzori dezvoltaţi complet doar la două straturi ale corpului astral (la fel şi la corpul mental, şi la corpul cauzal): superior şi inferior – dar alte 3 straturi sunt în dezvoltare la fiecare dintre noi, pentru fiecare din aceste 3 corpuri. Şi tocmai datorită acestei dezvoltări aflate în curs de desfăşurare, din ce în ce mai mulţi oameni trec prin asemenea experienţe – în mod spontan, după care ei sunt atraşi de informări şi îşi trăiesc deschiderea către o activitate atentă, intensă chiar. 
Este necesar de ştiut că nu numai generaţiile noi (cei născuţi după 1980) au corpurile fluidice deja în mare parte dezvoltate, datorită vibraţiei planetare în creştere, ci au existat întotdeauna linii genetice mai puţin deteriorate din cauza condiţiilor planetare şi sociale grele, care s-au păstrat cu dezvoltări în muguri de-a lungul timpurilor. În vremurile de azi, procesul de concepţie a corpurilor planetare – adică de la fizic la cauzal – ale copiilor se petrece în vibraţii planetare mai înalte decât cele dinainte de anii ’80, ceea ce a condus, şi conduce în continuare la naşterea copiilor cu o corporalitate fluidică majoritar dezvoltată. 
Aşadar, percepţia are loc şi cu senzorii corpului mental, şi cu senzorii corpului astral, împreună sau separat: ca şi cum am percepe lumea fizică prin ochii noştri, prin microscop şi prin lunetă. 
Radiaţia de tip mental a spiritului foloseşte senzorii corpului mental, iar cel ce percepe este spiritul, fiecare monadă din fiecare spirit în cazul speciei umane. Razele mentale (care creează corpul mental şi se manifestă prin el) sunt scurte, puternice, favorizând percepţiile în spaţiul apropiat de planeta de întrupare (Pământul în cazul nostru). Ele nu au putere să deplasaze şi să susţină acţiuni separate ale corpului pe care îl susţin, dar senzorii corpului şi memoriile monadei întrupate au o claritate superioară tuturor senzorilor de la celelalte corpuri. 
Corpul astral are la bază lui o radiaţie formată din raze lungi, extrem de sensibile, cu posibilitate de extensie lungă. Puterea lor nu este foarte mare, dar este foarte flexibilă şi pătrunzătoare. Să nu confundăm tipurile de puteri – asta nu înseamnă că radiaţia de tip astral este o radiaţie slabă, labilă: concentrarea sa este puternică, dar ea se poate desfăşura în plus pe spaţii foarte largi, putând să susţină în acelaşi timp detaşarea parţială a corpului pe care l-a creat, îi susţine şi gestionează vitalitatea şi îi susţine şi alte funcţii pe care alte seturi de raze nu le pot, pe Pământ, desfăşura (în condiţii de vibraţie zonală joasă şi cu aglomeraţie planetară foarte mare). Ea are astfel de puteri, desfăşurând multe activităţi, dar senzorii corpului astral sunt mai slabi comparativ cu cei ai corpului mental. De aceea vederea astrală este mai slabă în depărtare (apare mai înceţoşată), acolo unde corpul mental nu mai poate ajunge, departe în galaxie, unde corpul astral poate desfăşura diverse acţiuni.
Dar corpul mental este tot un corp de natură astrală, cu o vibraţie superioară însă, cu cea mai mare frecvenţă a acestui set din radiaţia totală. De aceea senzorii corpului mental funcţionează în tandem cu senzorii corpului astral, sprijinind în plus şi alte funcţiuni ale corpului astral. Vom discuta despre ele treptat:
– accesarea memoriilor monadei pentru revederea vieţilor anterioare, cu analiza şi adaptarea celor vizualizate la trăirile curente actuale cu corpul fizic;
– cercetări în întreaga galaxie şi analizarea lor la întoarcere – majoritatea călătorilor astrali fac călătoria de cercetare, de percepţii vizuale, auditive, de vibraţie, şi numai la întoarcere fac analize şi pătrund în domeniul înţelegerilor;
– cercetări ale structurilor şi funcţiunilor propriului sistem spiritual şi, comparativ, cercetarea altor sisteme, ale altor vieţuitoare. 
Sunt deocamdată puţini oameni care pot folosi, în conştienţa corpului fizic, percepţii cu corpul mental (şi cu corpul cauzal), dar numărul lor este în creştere. 
Astfel, viziunea mea s-a format şi din percepţia cu senzorii corpului mental: când percepeam forma corpului meu deplasându-se prin canal – dar şi cu senzorii corpului astral: când mă simţeam “în pielea mea”, percepându-mă în deplasare, în zbor lin prin canal. 
Este deosebit de important să înţelegem abilităţile tandemului corp mental – corp astral, pentru a înţelege ce vedem, ce auzim când suntem în deplasare astrală. De regulă, am observat în cercetările astrale proprii foarte des, facem confuzii între ceea ce vedem şi ceea ce ne amintim, căci dacă slăbeşte doar cu puţin concentrarea (foarte normal în condiţiile pământene actuale) facem confuzii între preluarea informaţiilor prin funcţionarea memoriilor care aduc elemente din experienţa anterioară – şi funcţionarea senzorilor, care aduc elemente din experienţa în formare, din percepţiile din momentul deplasării astrale. Asta nu trebuie să provoace ruşine sau descurajare, căci nici condiţiile nu ne sunt favorabile (corpuri în curs de dezvoltare, vibraţia planetară încă foarte mică), nici învăţăturile nu ne sunt proprii în societatea noastră, ele nu se petrec odată cu desfăşurarea celorlalte învăţături de la începutul vieţii în curs, şi nici timp alocat special unor astfel de învăţături şi cercetări nu prea avem acum (urmărim cu prioritate necesităţile din familie, serviciu, relaţionare, etc.). Dar toate acestea la un loc nu trebuie să fie decât motive, impulsuri de a ne concentra pe termen scurt, câte puţin în fiecare zi, fără să ne descurajăm. Să ne fie motiv pentru a ajunge la un nivel de înţelegere superior, şi pentru a înţelege că ajutor ne vine de oriunde: fiecare om ne poate ajuta să acoperim experienţa lipsa - şi cei care lucrează asemenea nouă, şi cei cu care intrăm în relaţii permanent; ajutor ne vine şi de la natură cu vieţuitoarele ei, şi de la cerurile care ne oferă la rândul lui un ajutor despre care discutam pe Blogul unui om cuminte în ultima vreme (Deschiderea cerurilor dintr-o perspectivă detaliată şi Ajutorul dat fixării energiilor mijlocului de iarnă). 
Clarificând această temă a confuziilor (şi vom reveni atunci când vom discuta despre cercetarea cosmosului) vom fi mult mai atenţi în studiile noastre, vom sta mult mai puţin în confuzii chiar dacă, inerent, le vom mai face. Cu ajutorul orientărilor pe care le avem dinainte, prin informare, vom înţelege cât mai repede ce se petrece sub „ochii” noştri astrali şi ce se petrece cu noi înşine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu