DIVERSE ANALIZE (2): ALTE PARTICULARITĂŢI DE PERCEPŢIE CARE POT APARE ÎN PRIMA CĂLĂTORIE ASTRALĂ

IDEI PRINCIPALE
1. Corecţii ale unor exprimări curente:
– ieşirea în astral: mai corect este deplasarea sau călătoria astrală – nu este o ieşire în alt univers sau altă dimensiune structurală a universului; de asemenea nu iese spiritul din corp, ci are loc o deplasare cu corpul astral, care rămâne în continuare parte a sistemului corporal.
2. Analiza unor percepţii pe timpul călătoriei astrale, la începuturile conştientizărilor:
– imaginea de horn sau canal în cazul unei deplasări plină de reţineri, nesigure, plină de frică;
– imaginile aparent terifiante în timpul ieşirii: amprente din câmpul corpurilor sau a canalelor din partea superioară a sistemului corporal, blocate din diverse motive;
– percepţia deformată a sunetelor fundamentale şi de activitate ale structurilor străbătute în deplasarea corpului astral prin sistemul corporal şi câmpurile aferente: datorită vitezei modificate din cauza reţinerilor proprii, precum şi obişnuinţelor de percepere a sunetelor cu vibraţie mai joasă, corespunzătoare vieţii fizice. 

DETALII:
CORECŢII ALE UNOR EXPRIMĂRI CURENTE 

În primul rând aş dori să atrag atenţia asupra unui aspect: în finalul articolului precedent am folosit exprimarea “ieşirea în astral” – pe care am folosit-o în discuţii tematice până acum ceva timp. De fapt nu “iese” corpul nostru astral în alt mediu decât tot cel cunoscut de noi, în viaţa curentă. Nu schimbăm universul, nu schimbăm câmpul planetar – aşa cum cred mulţi oameni. Pe de altă parte: spiritul nu părăseşte corpul fizic pentru a merge în altă parte, iar aceasta este o temă amplă de discuţii, căci nici spiritul nu este în interiorul sistemului corporal, nici nu iese din canalul său de destin. Cei care doresc mai multă cunoaştere în acest sens pot urmării studiile despre Sisteme Spirituale despre care am mai discutat, studii care vor continua pe măsura necesităţilor. 

Cu ajutorul senzorilor corpurilor astral şi mental percepem în mod superior totalitatea elementelor din propriul spaţiu de trai curent, în care trăirea noastră, percepţiile care ne ajută la derularea ei, au loc prin funcţionarea majoritară a senzorilor corpului fizic, în stare de trezie. 

Voi relua astfel de atenţionări ori de câte ori va fi cazul. Să detaliem puţin acest subiect.

În deplasare astrală – adică cu corpul astral – percepem tot spaţiul de trai curent, dar cu participarea majoritară a senzorilor corpului astral, şi în completare cu senzorii corpurilor mental şi cauzal. Participarea corpului fizic este prin decodificarea pe care o efectuează creierul, ca organ al corpului fizic, folosind reperele materiale ale percepţiilor curente fizice. Creierul este obişnuit cu spaţiul fizic şi cu decodificările impulsurilor energo-materiale care vin de la senzorii corpului fizic: ochi, nas, urechi, epidermă şi sensorii de gust. De aceea el va oferi o imagine cât mai fidelă obişnuinţelor noastre omeneşti curente. Ajutorul pe care îl primeşte creierul uman pentru astfel de decodificări vine de la faptul că orice corp fizic are celule senzoriale eterice, astrale, mentale şi cauzale, adică: celule din materii fizice cu participare în proporţie destul de mare de materiale cu vibraţie asemănătoare corpurilor corespondente – corpul dublu-eteric (sau vital), corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal. Participări la o asemenea structură materială vin şi din partea corpurilor spirituale: corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi pentru ajutătorii cu sarcini planetare: corpul enesic şi corpul supraenesic. Dar în tema aflată în discuţie suntem mai apropiaţi de percepţiile corpurilor planetare (adică a corpurilor pe care le are obligatoriu orice vieţuitoare de pe planetă, de la fizic la cauzal), de aceea ne referim în special la ele. Chiar dacă noi credem că numai corpul fizic oferă percepţii în trăirile noastre, adevărul este că nu există nici un corp, din orice fel de sistem corporal, al oricărei vieţuitoare, care să nu aibă celule din materii ale tuturor corpurilor superioare. Reciproca însă nu este valabilă: corpurile superioare nu au celule ale corpurilor inferioare, un corp inferior nu transmite astfel spre corpurile superioare fluxuri energo-materiale pentru a le susţine viaţa – aşa cum fac corpurile superioare spre corpurile inferioare; dar corpurile inferioare trimit vibraţii către corpurile superioare din propriul sistem, pe care astfel le influenţează, înainte de a se răspândi în restul spaţiului înconjurător. 

Să reţinem şi faptul că discutăm mai puţin şi de senzorii corpului cauzal, corp cu vibraţie foarte înaltă, cu senzori de putere foarte mare, dar în deplasarea corpului astral puterea senzorilor corpului astral şi ai corpului mental acoperă pe cei ai corpului cauzal: diferenţa de vibraţie între corpul cauzal şi cel astral este foarte mare atâta vreme cât corpul astral rămâne legat de corpul dublu-eteric şi cel fizic printr-un cordon matriceal (impropriu numit şi “cordonul de argint”) şi primeşte astfel influenţe vibraţionale joase de la aceste două corpuri. Este o situaţie naturală, dar şi trecătoare – particulară doar etapei planetare cu vibraţie foarte joasă, aşa cum este cea prin care trecem acum: dacă vibraţia planetei este joasă, atunci şi vibraţia medie a corporalităţii vieţuitoarelor ei (mai ales a corpurilor cu vibraţia existenţială cea mai joasă din sistemele corporale: corpul fizic şi corpul dublul-eteric) este joasă. Este însă o situaţie care se schimbă odată cu creşterea vibraţiei planetei şi a tuturor felurilor de corporalitate a vieţuitoarelor de pe planetă: la nivele mai înalte ale vibraţiei corpului fizic şi celui dublu-eteric, vibraţiile lor nu mai influenţează greu corpul astral, iar întreaga tematică a călătoriilor astrale şi a activităţii mentale a omului se mută în alt registru curent: creaţie materială mentală, deplasare mental-astral-fizică, comunicare mentală, cercetare astrală). Când, în perioada prin care trecem, cu vibraţie planetară joasă, are loc decesul – adică despărţirea corpului eteric şi fizic de restul sistemului corporal – influenţele vibraţiei joase dispar şi atunci se face simţită puternic participaţia senzorilor corpului cauzal. 

De aceea ar fi bine să credem după acum – deci să nu aşteptăm terminarea destinului nostru fizic – că nici o entitate astrală umană, rămasă după această desprindere care formează decesul, nu rămâne cu particularităţi comportamentale agresive, perverse, rele, grele – ci toată conştiinţa şi conştienţa spiritului, foarte înalte amândouă, îşi reiau forţele doar temporar reduse. Vom mai discuta despre aceste aspecte. 

Aşadar nu discutăm despre ”ieşire în astral”, ci deplasare astrală, călătorie astrală: chiar dacă ar fi corectă oarecum şi o exprimare redusă de la “deplasare cu corp astral”. De altfel, asta şi reprezintă exprimarea “călătorie astrală” (şi “deplasare astrală”), dar sugerează mai mult deplasarea cu corp astral decât deplasarea într-un mediu (dimensiune, univers) astral, altul decât cel obişnuit, de unde am putea vedea şi cele ce se petrec aici, prin forme specifice de funcţionare ale aceluia. Dar de fapt totul are loc în acest univers, în această dimensiune structurală a zonei în care se află galaxia noastră.

Suntem la începutul studiilor serioase pe astfel de teme – chiar dacă ele au început la nivel destul de extins abia în sec. al XIX-lea – şi ne căutăm permanent exprimările. De aceea nu trebuie să ne fie jenă nici că le avem, nici că le schimbăm atunci când găsim altele mai bune, mai apropiate de realitatea pe care o studiem din ce în ce mai profund. 

O altă precizare este necesară cu privire la expresia “decorporalizare” despre care am mai pomenit în treacăt. Nu este corectă, iar corecţia se bazează pe o cunoaştere profundă a sistemului nostru corporal – care este parte a unui sistem spiritual mult mai complex decât ne putem imagina în mod curent – chiar şi pentru cei care au acceptat deja că avem un sistem corporal complex. Oricât de mult am studia sistemele spirituale, la nivelul puterilor noastre prezente de pătrundere este extrem de puţin, iar creşterile – evidente pentru noi, acum – nu ne conduc în acest moment totuşi foarte departe. Cele începute în studiile de pe site vor continua, în măsura în care pot fi folosite pentru înţelegerea altor studii prezentate (dar oricum ele nu pot atinge nici 1% din cele care ar fi în spatele celor prezentate!). 

În linii mari, să reţinem: corpul astral nu se desprinde total de sistemul spiritual şi, chiar dacă unii dintre noi acceptă existenţa unui cordon matriceal (structură numită impropriu “cordonul de argint”, datorită culorii sale alb-argintie strălucitoare şi răspândind o luminiscenţă destul de puternică), dintre aceştia unii au exprimat (pe bloguri, siteuri, forumuri, grupuri pe facebook) neîncrederea în faptul că el s-ar putea lungi dincolo de Soare, de exemplu. De aceea trebuie să înţelegem două lucruri în mod clar:

1. Corpul astral al fiecărei vieţuitoare de pe Pământ sau corpuri de aceeaşi natură de pe alte planete (din segmentul de vibraţie de tip astral, care le cuprinde şi pe cele ale vieţuitoarelor pământene), din alte galaxii din această zonă a Universului Fizic, are putere de deplasare DOAR ÎN GALAXIE. Dincolo de galaxia noastră, nici un corp astral de aici nu mai are putere de circulaţie în vibraţii foarte diferite, în circulaţii de fluxuri energo-materiale extrem de diferite. Numai cu corpuri spirituale se poate călători dincolo de galaxie: pentru călătorii interzonale, corpurile cunoscute de noi, din sistemul nostru corporal, au întăriri speciale, aşa cum şi corpul astral are nevoie, după decesul omului, de întăriri speciale pentru a deveni corp de manifestare curentă în întreaga galaxie, pentru continuarea destinului astral. Corpurile noastre spirituale nu se detaşează niciodată de canalul nostru de destin, devenind un protector complex pentru entitatea astrală;

2. Cordonul matriceal, care nu lasă sub nici o formă corpul astral să se detaşeze de sistemul său corporal, se poate extinde – da! – până la marginile galaxiei, dar ceea ce deosebeşte o vieţuitoare de alta este puterea fiecărui spirit de a suporta, în funcţie de evoluţia sa totală, depărtarea de planeta pe care s-a întrupat. Spre exemplu, un ţânţar nu se va depărta de Pământ, pentru că o vibraţie a mediului din depărtarea planetei sale îi va crea tensiuni cumplite, pe care noi, oamenii, le asociem cu frica, groaza, panica. Şi el este obişnuit, ca spirit întrupat, din etapele anterioare de evoluţie, să se ferească de astfel de semnale şi să revină în zona sa de confort corporal. 

Şi aceasta este o situaţie valabilă pentru oricare altă vieţuitoare din orice altă galaxie din această zonă a universului. 

Întotdeauna confuziile au tăiat dorinţa omului de a merge mai departe pe drumul cunoaşterilor – chiar al cunoaşterii de sine, a interiorităţii sale, făcând loc mai curând exteriorizărilor decât interiorizării profunde, înălţătoare. 

Din copilărie auzeam despre lucruri pe care atunci nu le înţelegeam dar, adunându-le, la un moment dat le-am putut pune cap la cap, apoi analiza şi discuta despre ele chiar cu oamenii care le trăiseră, dar şi cu oameni noi, care treceau (şi trec mereu fiecare la timpul său, generaţie după generaţie) prin astfel de situaţii spontane. 

Câteva exemple ne vor edifica mai bine, cred eu. Voi să aduceţi alte exemple, când auziţi de ele sau vă confruntaţi cu ele. 

Cineva spunea că nu poate adormi repede, şi de multe ori în astfel de nopţi insomniace se pomenea că intra direct în acelaşi tip de coşmar: intra pe un horn care îi absorbea fiinţa şi apoi apărea un balaur în acelaşi timp cu un sunet ca un dangăt de clopot “într-o dungă” (adică aşa cum bate clopotul când se vesteşte înmormântarea cuiva). Fusese la doctori, o îndopaseră cu tranchilizante, dar doar nu-i mai era aşa de frică, căci totul revenea din când în când. Internată, i se aplicase şocuri electrice până ce a abandonat sub semnătură şi nu a mai discutat decât în familie şi cu prieteni apropiaţi. 

Este o experienţă pe care o relatează cam în acelaşi fel şi azi oameni pe grupuri sau forumuri (doar că azi nu se mai folosesc şocuri electrice, după câte ştiu eu); am studiat aceste aspecte încă din anii ’90 şi am mai liniştit pe câte cineva (dar ştiţi că până ce omului care nu a cunoscut literatură ezoterică nu-i spune un medic, rareori crede asemenea explicaţii). Am mai scris şi pe blog în ultimii ani, este însă nevoie de reluare cu unele accente în plus.

IMAGINEA DE HORN, DE CANAL

Am mai discutat despre acest aspect care apare datorită fricii, nesiguranţei omului care nu a mai trecut conştient printr-un asemenea eveniment. Nu ieşim printr-un adevărat “horn” sau “canal”, ci corpul nostru astral străbate sistemul corporal, mai precis interiorul bogat stratificat al plexului coroanei (sahasrarei). Ar trebui să fac şi o descriere a acestui fenomen ca să se înţeleagă în linii mari măcar cum are loc desprinderea parţială a corpului astral şi ieşirea de-a lungul canalului central şi sahasrarei (moalele capului, fontanele), prin alungirea cordonului matriceal corespunzător corpului astral. Este un proces care se desfăşoară la fel ca şi alungirea canalului de universalizare: principiul este acelaşi, la fel ca şi principiul de funcţionare a canalului de împământare.

Străbătând totul în acest fel, plini de frici şi necunoaşteri, putem avea şi multe alte imagini în acelaşi timp – unele ciudate, de speriat, asociate cu balauri, demoni – într-o atmosferă sumbră, ele înseşi fiind de culori terne spre negru. Ele pot provin din:

– amprentele lăsate în câmpurile corpurilor noastre de diverse gânduri sau activităţi proprii sau ale celor din jurul nostru, ale evenimentelor care se desfăşoară în jurul nostru;

– percepţiei deformate de mişcare a unor canale blocate, din aproprierea plexului coroanei (sahasrarei). De multe ori am auzit bioterapeuţi care au dezvoltată şi vederea mentală, şi astfel percep canalele, capilarele blocate din cauza vibraţiilor joase ale corpurilor fluidice ale pacientului, că le asociază unor “demoni”, pe care îi scoate din capul lui. Oamenii au vedere mentală, dar nu cunosc decât explicaţii învechite, mai ales de natură religioasă. La fel, orice om neinformat va crede şi se va speria, mai ales că în situaţiile călătoriilor astrale percepţiile devin acute – ca şi în viaţa curentă, când în situaţiile deosebite căscăm ochii mari din varii motive. 

De regulă amprentele sunt mai mari decât canalele corporale, căci se împânzesc în câmpul care nu are structuri să le oprească infiltrarea în fluxurile compactizate neuniform. Şi, percepute în deplasare lentă, ele devin încă şi mai mari, mişcându-se permanent, odată cu noi (de unde senzaţia de urmărire implacabilă): se lăţesc, se măresc şi se mişcă după cum are loc – de fapt – şi mişcarea câmpului în care ele staţionează. Câmpul protector şi hrănitor al corpului de care aparţine se mişcă continuu, în virtutea mişcărilor turbionare inerente, imprimate de:

– consumurile de fluxuri energo-materiale din componenţa câmpului compact din jurul corpului, atrase de plexurile, subplexurile şi canalele corpului;

– atragerea (prin magnetismul corporal natural) de fluxuri energo-materiale din circulaţia înconjurătoare, care completează câmpul pe măsura consumului corporal. Variaţia de mişcare provine tocmai de la vitezele de aprovizionare/consumare de către toate aceste structuri ale corpurilor – fiecare plex, subplex sau canal fiind format dintr-un număr diferit de canale interioare şi astfel funcţionând cu viteze diferite: plexurile cu viteze mai mari, subplexurile şi canalele simple cu viteze proporţionale cu atribuţiile lor. 

Toate acestea, în combinaţie cu deplasarea panicată a omului şi cu asocierile cu “balaurii” din basmele copilăriei sau “demonii” din religie, rezultă ceva foarte greu de îndurat pentru bietul om: dar este în acelaşi timp şi o experienţă care, trecută cu curaj şi înţelegere, ne va ajuta în continuare să ne rezolvăm foarte multe frici, înţelegând că totul are o explicaţie care ne va echilibra mereu. 

Cineva îmi povestea cândva despre acelaşi fel de percepţii care o speriau tare. Mai ales faptul că nu ajungea niciodată să înţeleagă de unde vine, cum a ajuns acolo şi unde trebuie să ajungă mai departe. Cel care este obişnuit şi cu călătoriile astrale, şi cu diverse feluri de cunoaşteri, şi cu situaţii de a oferi sfaturi altora din experienţa proprie şi a altora, este bine să stea şi să simtă fiecare persoană în parte, ca şi cum nu ar şti nimic: ca să simtă OMUL, mai presus de situaţie – pe urmă va lăsa să-i vină cunoaşterea ca să dea sfaturile obişnuite. Pentru că, în această situaţie, am simţit că mai înainte de a a-i spune cele pe care vi le-am descris şi vouă aici, trebuie să-i spun personal: “Nu-ţi fie teamă, uită-te în sus şi vei vedea cerul liber!” A stat o clipă să-şi amintească şi, cu faţa deodată luminată de o mare bucurie, a spus: “Aşa este, de-asupra este cerul albastru-violet!” Restul a fost o cunoaştere doar care a făcut-o nespus de bucuroasă: totul a venit pe fondul faptul că a scăpat de frică şi neînţelegere!...

PERCEPŢII ALE SUNETELOR FUNDAMENTALE ŞI DE ACTIVITATE ALE STRUCTURILOR STRĂBĂTUTE

Tot unor astfel de confuzii se datorează şi sunetele care ne “îngheaţă” sufletul! De fapt nu este nici un dangăt de clopot mortuar, nu sunt vaiete ale unor suflete damnate, etc. Vă atrag atenţia asupra a două feluri de fenomene:

– percepţii ale unor sunete deformate din cauza modificărilor de viteză în deplasare: când suntem pe o stradă pe unde trec maşini, sunetul produs de o maşină care se apropie de noi este într-un fel, ajunsă în faţa noastră – de un alt fel, iar când se depărtează de noi este diferită de oricare dintre percepţiile anterioare (efectul Doppler). La fel se petrec lucrurile dacă suntem noi înşine în deplasare, dar exemplul cu deplasarea maşinii este mult mai evident şi îl puteţi sesiza imediat, ieşind în stradă. La fel ca şi în cazul imaginilor, sunetul fundamental al corpurilor pe care îl străbate corpul nostru astral în deplasare determină distorsiuni, la fel ca şi sunetul fundamental al amprentelor dense, de joasă vibraţie, care se percepe ca un vaiet, de la un moment la altul în permanentă şi neînţeleasă schimbare;

– un alt exemplu, tot cu o maşină: când trece pe lângă noi o maşină în interiorul căreia cineva ascultă muzică, în exterior noi auzim doar un ...bubuit ca de tobă! Sau ca de clopot într-o dungă. De fapt în interior este o muzică frumoasă, dar în exterior străbat doar sunetele de joasă frecvenţă, căci numai ele trec de caroseria maşinii. 

Percepem aşadar o serie redusă de sunete, totul depinde de vibraţia corpurilor noastre, de vibraţiile pe care noi le putem percepe în funcţie de vibraţia proprie (se ştie acum că mulţi oameni nu merg la operă pentru că nu suportă sunetele foarte înalte şi foarte prelungi). Amprentele din câmpuri şi blocajele canalelor, subplexurilor şi plexurilor au o vibraţie joasă – altfel mulţi dintre noi nici nu le-am putea percepe detaşate de restul celor ce ne înconjoară, formând un sunet alb, un fond ca un fâşâit, ca un bâzâit nederanjant, c în preajma turnurilor de înaltă tensiune.

Este de remarcat însă faptul că segmentul de frecvenţe ale vibraţiilor pe care le pot avea amprentările şi blocajele este însă mult mai larg decât sunetele cu care noi suntem obişnuiţi să le percepem în mediul fizic; şi asta pe de o parte ne creează frică, pe de altă parte  creierul nostru decodifică cele obişnuite ale sale, din care omul percepe un set încă şi mai redus din cauza superficialităţii cu care este obişnuit să primească în general percepţiile sale. De aceea este bine să înţelegem că o astfel de activitate ne creşte mult atenţia la detaliile de orice fel, ne ascute atenţia astfel şi în viaţa curentă, nu numai cea astrală. De aceea să lăsăm frica deoparte, ştiind acum că nimeni şi nimic nu ne agresează, şi astfel să studiem orice formă de imagine şi de sunet cu care ne putem confrunta în oricare situaţie. Atenţia cu care începem să primim viaţa curentă ne va conduce către atenţii sporite în călătoriile astrale, şi astfel împletirea tuturor ne va ajuta la înaintarea atentă, echilibrată, cuminte în orice situaţie de viaţă. 

Dar ceea ce mi se pare cel mai important lucru, care ne doboară de multe ori în viaţă, este frica de noutate, iar aceasta este o simţire pe care trebuie să ne obişnuim să o gestionăm, căci ne va rezolva majoritatea greutăţilor din viaţă. 

Să ne oprim deocamdată aici.