DESPRE CORDONUL “DE ARGINT”: CORDONUL CARE LEAGĂ CORPUL ASTRAL AFLAT ÎN DEPLASARE (CĂLĂTORIE) ASTRALĂ DE RESTUL SISTEMULUI CORPORAL

IDEI PRINCIPALE
1. Ce sunt canalele şi ce sunt cordoanele corpurilor fluidice.
2. Ce nu este un cordon astral: nu este un plex de corp fluidic, nu este canal de universalizare (care este parte componentă a plexului coroanei), nici canal de împământare (care este parte componentă a plexului rădăcinii). 
3. Despre puritatea cordonului astral: amprentările normale ale cordonului astral şi eliberarea de amprente prin trăiri echilibrate. 

DETALII:

Se poate studia, spre înţelegere extinsă, termenul de dicţionar Plexuri ale corpurilor fluidice :

PLEXURI ALE CORPURILOR FLUIDICE (1)  

PLEXURI ALE CORPURILOR FLUIDICE (2)  

PLEXURI ALE CORPURILOR FLUIDICE (3) 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE CANALE ŞI CORDOANE (CORZI) ALE CORPURILOR FLUIDICE

Tema legată de cordoane ca structuri ale corpurilor noastre fluidice – mai ales cel care ţine legat corpul astral, aflat în deplasare, de restul sistemului corporal (rămas la punct fix în locul unde se află corpul fizic) – este o temă complexă şi va face obiectul unor dezbateri viitoare mai ample. Referitor la acest subiect, încredinţările unora, răspândite mai ales prin intermediul internetului, ţin de frici legate de ruperea cordonului – dar şi de necunoaşterea existenţei lui, crezându-se că “decorporalizarea” ar însemna pierderea legăturii cu corpul fizic şi moartea totală a spiritului. De unde şi îndepărtarea cu groază chiar şi de citirea unor informaţii legate de aceste fenomene, de călătorii astrale conştiente în general, mai ales după răspândirea pe forumuri de religie a multor informaţii date drept certe cum că aceasta ar fi una dintre pedepsele divine pentru încercarea de a pătrunde “misterele” lui Dumnezeu – din moment ce scrierile religioase nu le abordează direct. Nu este singura confuzie de acest fel, şi una dintre rădăcinile pe care se bazează unele scrieri religioase se leagă de practici ale preoţilor din antichitate, care cunoşteau şi practicau curent cunoaşterea astrală, atacând cu forţele lor dezvoltate după iniţieri şi planuri ascunse, cordoanele astrale ale moştenitorilor nou-născuţi ai regilor ţărilor care li se împotriveau. Dar despre aceste practici vom mai discuta: oricum ele nu aveau puterea de a distruge complet cordoanele de susţinere ale corpurilor astrale ale oamenilor aflaţi în somn. Starea de somn înseamnă de fapt detaşarea spontană a corpului astral pentru diverse acţiuni: în primul rând odihna spiritelor (ale tuturor vieţuitoarelor de altfel, nu numai ale oamenilor) de folosire a corpului fizic, folosire foarte obositoare – dar folositoare evoluţiilor noastre. Ceea ce se obţinea prin atacuri de acest fel era o slăbire a cordonului astral, ceea ce conducea la slăbirea sănătăţii omului, prin lipsa unui somn de calitate, şi decesul până la anii maturităţii. 

Dar vorba cuiva: nu mai suntem în antichitate, când forţele spirituale aveau vibraţia cea mai joasă, conducând la manifestări mult mai acute chiar decât în zilele noastre. Azi credem – din neştiinţă – că se petrec cele mai abominabile manifestări umane, încredinţare care nu este însă corectă – ceea ce nu înseamnă că nu ar fi de contestat. Toate trebuiesc cunoscute la justa lor valoare, nu numai pentru ca noi să scăpăm de frici, dar şi pentru a cunoaşte adevăruri pe care istoria nu le-a consemnat, din motive lesne de înţeles. 

Nici explicaţia că moartea unui om poate surveni în timpul nopţii prin ruperea cordonului astral nu este de loc corectă. Decesul poate surveni din cauza defectelor corpului fizic (cerebrale, cardiace), iar desprinderea totală a corpului astral, cu cordonul său cu tot este o parte implicită în orice deces: prin retragerea radiaţiei spirituale din corporalitatea care are vibraţia cea mai joasă: corpul fizic şi corpul dublu-eteric, cu greutatea cea mai mare de menţinere în forţele spirituale a unor structuri nefuncţionale. 

Vom mai discuta şi despre alte aspecte pe care le-am întâlnit pe internet.

Astfel încât, cunoscând felul în care se constituie corporalitatea noastră şi felul în care ea funcţionează de-a lungul vieţii, călătoriile astrale conştiente se pot derula cu aceeaşi precizie şi siguranţă ca orice alt fel de funcţionare conştientă a omului: conştientizarea respiraţiei, menţinerea întrupatului în stare de mers, de staţionare, de hrănire, de comunicare, etc. Toate pot fi realizate în mod conştient – nu conştient numai de plăcerea pe care o avem (cum se petrec lucrurile de multe ori), ci de derularea procesului în sine. Şi din fiecare în parte se pot învăţa mult mai multe – despre noi înşine în primul rând – decât credem derulându-le conştienţi numai de plăcerile sau neplăcerile lumii în care trăim. Dar aceasta este altă poveste, pentru alte situaţii. 

De asemenea, se poate atrage atenţia asupra faptului că el nu este nici o prelungire a plexului frunţii (Ajna) – cum de altfel nu este nici în prelungirea vreunui alt plex, şi astfel nu ţine strict doar de dezvoltarea lui, în mod particular doar pentru cei “aleşi”, în mod ascuns şi miraculos, de către Dumnezeu. Unele structuri ale plexurilor corpurilor fluidice pot fi asemănătoare cu cordonul astral, structuri care se află în mijlocul oricărui plex – fapt care conduce la astfel de confuzii; de altfel mulţi oameni au vederea interioară bine dezvoltată, dar interpretările pe care le dau celor vizualizate bine astfel sunt preluate după confuzii vechi sau după induceri în eroare tot vechi, moştenite de societate din ultimele milenii anterioare.

În mod asemănător se poate discuta despre canalul de universalizare şi canalul de împământare  : două canale care sunt în prelungirea canalului central al sistemului corporal, în linii mari cu acelaşi fel de structură, deşi au particularităţile lor proprii şi de structură, şi de funcţiune, diferite de canalul central şi de alte structuri de aceeaşi natură. 

Am folosit şi eu, pentru uşurarea înţelegerii, exprimarea “cordon” – dar de fapt el nu are propriu zis o structură de cordon, ci de canal:

– un canal este o structură singulară prin care circulă fluxuri energo-materiale cu vibraţii foarte apropiate, care fac parte din acelaşi set de vibraţii locale – parte a unui set şi mai cuprinzător de vibraţii stelar-galactice;

– un cordon este o structură complexă, formată din mai multe canale concentrice distincte, fiecare în parte având o vibraţie individuală diferită de a celorlalte şi procesând fluxuri energo-materiale cu vibraţii care fac parte din acelaşi set cu canalul prin care circulă. Cu referire la subiectul nostru, cordonul ca formă are o desfăşurare exterioară corpului – de aceea este numit de obicei cordon – dar el este retractabil: adică se poate desfăşura şi se poate retrage în structura de care aparţine, aşadar nu rămâne liber înafara corpului astral, atunci când acesta din urmă se reintegrează sistemului corporal de care aparţine. 

De altfel acest cordon are o structură mult mai complexă decât pare la prima vedere. El nu este format din canale concentrice interioare, ci are doar două canale alăturate care funcţionează în două vibraţii: maxime pentru setul de vibraţii al corpului de care aparţine (corpul astral în cazul nostru) şi minime pentru acelaşi set de vibraţii. În acest fel, el aprovizionează în plus corpul astral aflat în deplasare şi cu fluxuri cu vibraţii aflate dincolo de vibraţia medie care îi trebuie pentru desfăşurarea în bune condiţii a sarcinilor pe care le are. 

Să-l numim şi noi în continuare cordon, dar să reţinem că, la un moment dat al studiilor de profunzime, ne este necesar să ştim, şi să folosim denumiri cât mai corecte. Nici eu nu am ştiu la început asemenea deosebiri şi nici nu mi-au atras atenţia ajutătorii mei astrali, care urmăresc să mă lase să descopăr singură, în cadrul studiilor, diversele confuzii pe care le-am preluat şi le duc mai departe; doar dacă ei văd că nu mă sesizez un timp mai îndelungat, mă canalizează către înţelegere sau îmi atrag atenţia în mod expres asupra deosebirilor, subliniind confuziile. Tocmai de aceea am considerat că e bine să trec în revistă aceste deosebiri, cărora le voi acorda un spaţiu lărgit cândva: despre plexuri şi complexitatea lor specială, despre corzile galactice şi zonale (şi inter-zonale) unde procesele de creştere şi de modificare sunt deosebit de complexe şi putem înţelege pe larg o serie întreagă de fenomene cosmice. 

DESPRE PURITATEA CORDONULUI ASTRAL

O idee care apare destul de des este aceea potrivit căreia cordonul astral (să nu mai folosim metafora: cordonul de argint) ar fi impur, iar din această cauză uneori s-ar percepe mediul înconjurător ca prin ceaţă, tern, fără coloratura care se poate percepe alteori. 

În primul rând canalele şi cordoanele nu au senzori de percepţie şi nici structuri de emisie. Vom reveni asupra acestei idei.

În al doilea rând, am explicat din ce cauză apar aceste două feluri de percepţie, în art. “ Prima mea ieşire spontană în astral ” punctul: În continuare: diverse analize (1). Pe scurt, o asemenea diferenţă apare datorită faptului că în apropiere de sistemul corporal lăsat în relaxare: în mediul planetar şi în sistemul nostru stelar, mediul cosmic se percepe şi cu senzorii corpului mental – puternici dar numai pe spaţii restrânse, şi cu senzorii corpului astral – mai slabi, dar şi ei puternici în interiorul sistemului nostru stelar. Radiaţia mentală este însă mult mai scurtă decât cea astrală, astfel încât, la distanţe mai lungi rămân în funcţiune numai senzorii corpului astral; ei oferă percepţii bune în profunzimea spaţiului şi a structurilor cercetate, dar percepţia în sine devine mai înceţoşată, mai puţin colorată, iar sunetele devin mai rare şi uşor deformate (mai groase şi mai prelungi). 

O asemenea percepţie nu se datorează aşadar neputinţei de a percepe structurile: ele se percep, în toată bogăţia, varietatea lor – dar explicaţia înceţoşării imaginii derivă din altă greutate de percepţie. Pe Pământ, întrupatul este obişnuit cu diferite structuri (planeta, vieţuitoarele ei, creaţiile materiale ale sale şi ale semenilor) din materii cu anumite nivele de vibraţie. Percepţiile la distanţă se confruntă cu structuri constituite din materii care au vibraţii cu care spiritul nu este obişnuit în mod curent, şi în general spiritele umane nu au foarte mare experienţă de călătorie astrală cu pornire din planete cu vibraţie foarte joasă, cum este Pământul. Dar strângem experienţă! Trecerea de la un nivel mediu de vibraţie (al Pământului, de exemplu) la un alt nivel de vibraţie (al altor sisteme stelare din galaxie) se face mai greu la început, din vibraţiile de pe planeta de bază, dacă sunt joase şi mai sunt şi în variaţie puternică, aşa cum este cazul actual al Pământului. Desigur, lipsa unor energizări din cauza unor blocaje în oricare din corpurile fluidice sau oboseala cronică a creierului corpului fizic pot duce la slăbiri ale puterii de percepţie sau procesare a percepţiilor care vor da sau nu imagini corecte. Cercetătorul trebuie să ţină cont de toate aceste aspecte pentru percepţii de înaltă acuitate, fidelitate. Căci spiritul/monada este de fapt observatorul, iar corporalitatea de întrupare este sistemul de unelte care îi permite desfăşurarea destinului în condiţiile planetare şi cosmice locale. 

Dar nu este vorba despre a fi sau anu fi pur cordonul, căci senzorii nu sunt în vârful sau în lungul/interiorul cordonului. Cordonul transmite vibraţiile către corp, cordonul asigură energizarea permanentă a corpului în deplasarea sa, iar impurităţile provenite din diverse aspecte ale funcţionării corpului cu toate structurile lui au un regim normal existenţial, pe care îl vom dezbate în continuare. 

Însă trebuie să acceptăm, să înţelegem că monada este aceea care percepe mediul înconjurător. Structurile corporale sunt ajutătoare pentru razele, seturile şi subseturile de raze din radiaţia sa totală, le canalizează şi astfel monada învaţă treptat să le folosească: mai întâi prin astfel de structuri, apoi fără ele, după ce mişcările şi activităţile derulate prin intermediul lor ajung să fie consolidate, formând obişnuinţe puternice, flexibile, formând abilităţi, formând experienţa sa generală de manifestare. Pe lângă rolul de formare a abilităţii de a ne îndrepta razele drept acolo unde dorim şi astfel să desfăşurăm acţiuni direct cu ele, până când percepţiile monadei ating o fineţe pătrunzătoare, structurile corporale, întreaga lume corporală măreşte – ca un microscop, ca o lunetă – toate ţelurile simţirilor sale. Corpurile sunt unelte de amplificare a stimulilor din medii de trai extrem de complexe şi în acelaşi timp unelte de amplificare a înţelegerilor pentru monada aflată la începuturile trăirilor ei. Astfel ea se obişnuieşte cu percepţiile, cu strângerea de informaţii din acest mediu extrem de complex – dar şi extrem de variabil în toate aspectele sale existenţiale; se obişnuieşte să le proceseze: să le analizeze, apoi să tragă concluzii, să-şi adapteze experienţa proprie anterioară şi să pună totul în aplicare. Evoluţiile îi pun la dispoziţie aşadar astfel de ajutoare corporale, apoi direct, treptat, fără ajutorul lor. 

Pe de altă parte, cei care au antrenată obişnuinţa vederii mental-astrale, au sesizat un fenomen care apare şi de care se leagă multe confuzii, fără o cunoaştere prealabilă a funcţionării cordoanelor corpurilor întrupaţilor, dar şi fără o cunoaştere a corzilor galactice: care fac parte din matricea de formare a galaxiilor şi, fiind mult mai groase, în reţele extinse, pot fi văzute şi înţelese mai clar prin călătorie astrală, cu toată fenomenologia extinsă a constituirii şi funcţiunilor lor. Fără a cunoaşte confuziile care se pot naşte, ei percep părticele materiale care se acumulează pe corzi, apoi se desprind – mai repede sau mai lent – ca nişte cojiţe, ducând la ideea de impurităţi. Iar omul fiind considerat... fiinţă impură (din ştiinţele şi religiile dogmatice ale societăţilor contemporane) asocierea, de multe ori neconştientizată, conduce la încredinţarea că acest cordon este cauza unor percepţii neclare, confuze, înceţoşate. Lucru care nu este adevărat, iar cunoaşterea evoluţiilor spirituale conduce la înţelegerea faptului că şi în condiţiile unor blocaje inerente ale corporalităţii de întrupare, puterea de percepere rămâne la nivel ridicat; iar decodificarea informaţiilor poate avea loc în continuare dacă experienţa spiritului este mare, întrupatul putând trage concluzii bune din orice fel de percepţii care se asociază cu o intuiţie şi clar-intuiţie corectă, ambele feluri de informare funcţionând împletit şi oferind cercetătorului tot ce-i trebuie pentru realizarea destinului său. 

Când vom discuta despre corzile matricei galactice percepute în deplasările astrale, se vor înţelege încă şi mai bine, mai profund, asemenea aspecte existenţiale ale corporalităţii în derularea destinului nostru pe o planetă cum este Pământul. 

Deocamdată să ne oprim la cordonul corpului astral, să spunem doar că el nu este o parte impură a corpului, ci este vorba espre cu totul altceva:

1. Este vorba despre eliberarea absolut normală a unor fluxuri compactizate din structura interioară a cordonului, care au hrănit, vitalizat cordonul: asemenea fluxuri şi-au lăsat o parte din energia superficială a filamentelor care le compun în structura de care s-au desprins, după ce au energizat-o, vitalizat-o. Ele provin din materiile cordonului propriu zis – nu din corpul astral: mulţi cred că sunt astfel de fluxuri cu energie consumată care s-ar elimina prin cordon, ca printr-un intestin. Dar cordonul este tot atât de material ca şi corpul, funcţionând pe baza aceloraşi principii. Filamentele cu vibraţia diminuată se eliberează direct în spaţiu, şi din corpul astral, şi din cordonul astral, unde sunt atrase de fluxurile aflate în circulaţie cosmică, intrând imediat în componenţa fluxurilor energo-materiale care se află în circulaţie cosmică permanentă.

Circulaţia normală a fluxurilor energo-materiale care circulă prin toate structurile corporale, deci şi prin astfel de cordoane, presupune ca partea cea mai însemnată a fluxurilor să circule prin înaintare, prin difuzie, prin materia care formează grosimea canalului, împingând fluxurile consumate spre exterior, spre eliberare; şi astfel observatorul poate percepe mişcarea aceasta a fluxurilor în eliberare, care acum au o vibraţie mai mică decât a cordonului energizat, eliberare care se face prin porii lui. Fluxurile au vibraţii apropiate – dar nu identice, de aceea filamentele se acumulează puţin sub formă de pojghiţe, care se eliberează împinse de cele care vin mereu în urma lor. Necunoaşterea acestor procese normale conduce la astfel de confuzii.

2. Pe de altă parte, sunt şi amprente normale ale mediului în care se desfăşoară deplasarea corpului astral, iar această amprentare este binevenită în orice împrejurare, căci ea ne ţine mereu în tangenţă cu universul în care trăim, ne obişnuieşte cu felurile de energii şi materii circulante înafara planetei, care vor intra treptat, în timp, în circuitul interior al fluxurilor care hrănesc planeta şi apoi şi corpurile noastre: pe măsură ce schimbările din cosmos ajung pas cu pas în atmosfera planetei, apoi în câmpurile corpurilor noastre şi apoi imediat chiar în interiorul corpurilor noastre. Este o formă de adaptare prealabilă cu care ne confruntăm permanent, de fiecare dată când dormim, când corpul nostru astral se deplasează automat în locurile proprii de autostabilizare vibraţională. Când efectuăm în mod conştient asemenea deplasări, călătorii astrale, perceperea unui asemenea fenomen provoacă frică la începutul conştientizărilor noastre de tot felul – dar să nu uităm că nimic din ceea ce există nu este altceva decât o îmbogăţire de experienţă; prin existenţa fiecărui element în parte, prin asocieri şi disocieri, experienţa noastră devine din ce în ce mai compelxă, formând şi diversificând flexibilitatea noastră – lucru care poate repede deveni baza altor multe experienţe viitoare.

În mod natural, amprentele sunt bucăţele fine de filamente de materii compacte din mediul de trai, provenite din circulaţiile fluxurilorenergo-materiale din aerul planetar ori din câmpurile altor corpuri, ale altor vieţuitoare din jur. Gândurile şi emoţiile puternice ale vieţuitoarelor, mai ales ale oamenilor – care le amplifică ca urmare a unei experienţe de viaţă (cu cele negative şi cu cele pozitive deopotrivă) – sunt forme de radiaţie care se împrăştie rapid, cu putere, care atrag în drumul lor tot filamente din circulaţii şi din câmpurile altor vieţuitoare planetare (de aceea şi animalele devin agresive în astfel de cazuri); ele lipesc părticele de câmp propriu sau fluxuri pe care le compactizează în drumul lor (ca un buldozer care împinge materii: pământ, zăpadă) şi le împrăştie cu putere peste tot, nu numai în câmpurile celor ce fac obiectivul gândurilor, emoţiilor proprii. 

Eliberarea de amprente se realizează prin:

– activităţi calme, echilibrate, cu vibraţie înaltă: gânduri, emoţii line curente: nu numai după altele agresive, tulburătoare, ci ca regulă în trăirile noastre curente: iubitoare, tolerante, pline de încredere, acceptări ale celor din jur chiar dacă nu sunt de urmat – dar nici de agresat, căci nu fac decât să le întărească şi să reobişnuiască întrupatul cu astfel de manifestări de a căror obişnuinţă scăpase anterior. Mai sunt de asemenea manifestări care pot dezamprenta considerabil, cu efecte pe termen lung: mila şi compasiunea, în aspectul lor pozitiv, nu dispreţuitor – mulţi confundă un aspect pozitiv cu unul negativ chiar şi în cazul sentimentelor frumoase, asociindu-le cu slăbiciune de caracter;

– un mediu curat de trai curent (deci păstrarea permanentă a curăţeniei, nu numai din când în când), bine aerisit, natural, la fel şi un somn odihnitor pentru recuperarea vibraţiei medii personale; hrană naturală din pământuri naturale (pe cât posibil nu din culturi hidroponice). Toate la un loc formează o odihnă activă cu frecvenţe înalte de vibraţie, realizează forme de degajare a câmpurilor şi prin respiraţia naturală A MONADEI (foarte mare atenţie la acest aspect): de aceea discutăm despre trăirile monadei, care sunt doar facilitate prin accente de corporalitate de întrupare. 

Prin porii interfeţei canalului cu mediul înconjurător are astfel loc o circulaţie liberă a fluxurilor, mai ales a celor consumate, care nu se mai acumulează în cojiţe, ci se desprind fără întrerupere, permanent, ca un nor de particule. La fel ca şi celulele consumate (“moarte”) ale corpului fizic, cu a căror existenţă ne-am obişnuit, o vedem în lumina puternică a soarelui. 

Desigur, este de discutat şi tematica blocajelor interioare ale structurilor care permit circulaţia fluxurilor energo-materiale în interiorul corpurilor fluidice – la fel ca şi în interiorul organelor corpului fizic. Dar chiar dacă asemenea blocaje încetinesc activităţile de amprentare/dezamprentare, ele nu ordonează în principal fenomenologia ca atare. Este de dorit o circulaţie normală, echilibrată, a fluxurilor prin toate plexurile, subplexurile şi canalele corpurilor fluidice: prin interiorul corpurilor şi la nivelul interstiţiilor  . 

Este dorit să se cunoască însă faptul că în primul rând corpul astral şi corpul mental sunt primele care se “curăţă”, se deblochează în fiecare proces de somn în primul rând, atunci când are loc echilibrarea vibraţiei proprii prin autostabilizare vibraţională. De asemenea, o echilibrare diurnă – adică în stare de veghe – a corporalităţii noastre, mai ales la corpurile cu vibraţie naturală joasă (corpul dublu eteric şi corpul fizic) are loc prin trecerea noastră prin şirurile de celule de stabilizare vibraţională ; dar o astfel de echilibrare vibraţională este condiţionată – în zilele noastre – de mersul natural relaxat prin natură. Dacă ne gândim la faptul că celule de stabilizare vibraţională sunt peste tot, inclusiv în oraşe, să adăugăm faptul că vibraţia citadină (trafic, industrie, muzică, comunicare şi relaţionare între oameni) estompează mult efectul radiant al celulelor de stabilizare vibraţională asupra tuturor vieţuitoarelor, de aceea mersul natural, pe jos (care beneficiază şi de o împământare sănătoasă) care se face mai ales prin parcuri, prin zone naturale întinse, conduc toate la deblocări şi dezamprentări ale sistemelor noastre corporale.

Toate sunt experienţe care ne îmbogăţesc cu cea mai sigură bogăţie din lume: aceea a trăirilor care formează experienţa noastră spirituală eternă. 

ALTE CÂTEVA FELURI DE CONFUZII CU PRIVIRE LA CĂLĂTORIILE ASTRALE

În primul rând:

<3 SĂ NE TRĂIASCĂ ŞI SĂ NE ÎNFLOREASCĂ DRAGOSTEA DE TOŢI ŞI DE TOATE !!! <3
Un an plin de dragoste, bucurie, respect, demnitate şi învăţătură în toate laturile vieţii noastre spirituale vă doresc (şiii... îmi doresc !!!) tuturor !!!
LA MULŢI ANI CU DRAG DE DRAGOBETE !!

IDEI PRINCIPALE
Felurile principale de confuzii:
- datorate cunoaşterilor superficiale sau necunoaşterii subtile a lumii în care trăim;
- datorate necunoaşterii propriilor noastre vieţi pământene străvechi, în care foloseam intens călătoriile astrale conştiente.
Decodificările activităţii astrale prin activitatea creierului: sub formă de asocieri cu viaţa fizică, metaforizări; ele devin însă din ce în ce mai clare şi detaliate:
- pe măsura revenirilor la forţele energetice străvechi, odată cu creşterea vibraţiei planetare;
- pe măsura creşterii cunoaşterilor noastre.

DETALII
Vremurile pe care le trăim sunt mult mai deschise decât cele pe care le-am trăit din copilărie până în 1990. Azi pot să dau câteva sfaturi cu caracter general, acum, la începutul scrierilor pe acest blog, tocmai pentru că eu nu am avut parte de ele – dar în acest fel pot să ajut mulţi oameni care trec prin frici, neînţelegeri şi confuzii. Multe dintre materialele care sunt prezentate pe internet nu pot fi contestate, în linii mari, ca imagine, ca percepţie vizuală, sau auditivă, sau legată de alte simţuri comune – mirosuri, vibraţii, etc. Dar ele sunt asociate de cele mai multe ori cu elemente cunoscute din societatea în care trăieşte observatorul. Abia după multă experienţă începem să dezlegăm unele elemente de altele şi să ne dăm seama că am făcut confuzii. 

Confuziile pot fi încadrate în cel puţin două mari categorii: 

– din cunoaşterea superficială (sau chiar necunoaşterea) lumii în care trăim, ceea ce include şi necunoaşterea întregii noastre corporalităţi şi a funcţionării diferitelor ei structuri. Dar este valabil în egală măsură şi pentru orice construcţie materială, indiferent dacă este vorba despre o construcţie străveche care ne apare dintr-una din vieţile noastre anterioare pe Pământ sau de construcţii noi, din epoca contemporană (numesc “epoca contemporană” viaţa omenirii derulată după ultima glaciaţiune, iar “epoca străveche” – cea dinainte de ultima glaciaţiune);

– din necunoaşterea derulării vieţii umane în epoca străveche, pe care avem înclinaţia să o asociem cu diverse elemete ale societăţii noastre actuale. 

Să reţinem un lucru deosebit de important care ne va ajuta să nu mai judecăm aspru înainte-mergătorii noştri care au scris despre elemente ale lumii şi vremurilor planetare aşa cum s-au priceput dânşii la vremea lor:

1. Creierul uman decodifică în funcţie de cunoaşterea anterioară şi prezentă a spiritului întrupat, o prezentare, o decodificare în funcţie de care înţelegem în linii mari cele percepute în călătoriile astrale. Am scris de multe ori – şi voi scrie ori de câte ori va veni vorba – că o asemenea constituire corporală pe care o avem azi pune accent pe acea parte care poate fi adaptată orientării noastre în viaţa curentă: adică în viaţa fizică. Mulţi oameni (deşi nu prea mulţi) gândesc că este necesar să urmărim acest aspect, al adaptării cunoaşterilor de tip astral în viaţa fizică, căci altfel, aparent, cercetarea astrală nu ne-ar ajuta la mai nimic. Dar după un timp mai îndelungat de cercetare proprie înţelegem cât de importantă poate fi cunoaşterea de tip astral-mental nu numai pentru evitarea unor confuzii grele pe care le facem în mod curent; şi numai prezentând lucruri concrete se pot susţine asemenea afirmaţii. În plus, deschiderea către univers – prin călătorii astrale – ne determină să înţelegem că tot ceea ce putem trăi pe Pământ, oricât de des sau oricât de rar ar fi – are un aspect de îmbogăţire a vieţii oriunde în univers şi, astfel, toate aspectele trăirilor noastre devin: ori rădăcini din care se dezvoltă manifestări ce pot fi desfăşurate oriunde în univers, ori relaţii pe care le desfăşurăm aici sunt de fapt sâmburii unor prietenii lucrative care se vor dezvolta în viitoare vieţi, oriunde în univers. 

2. Un aspect al decodificărilor şi conştientizărilor noastre cu privire la noutăţile observate este şi folosirea comparaţiilor, metaforelor în descrierea celor percepute mental şi astral. Spre exemplu: “petalele de lotus” descriu, la nivelul unor comparaţii minunate, canalele interioare ale plexurilor corpurilor noastre fluidice. Comparaţii încă şi mai comune sunt cu roţile sau turbioanele – pentru că în interiorul canalelor unui plex intrarea fluxurilor energo-materiale seamănă cu ape care se rotesc: dar nu canalele se rotesc – aşa cum s-ar putea crede după denumire, ci doar fluxurile care pătrund în ele, datorită frecării de pereţii canalelor. Deci ele nu sunt nici turbioane (în totalul mişcării nu se percep la început pereţii canalelor) şi nici roţi care se învârt în aer, roţi care, propriu zis, ar determina ceva în interiorul lor şi al corpului omenesc. 

Ne informăm cu cele prezentate de către observatorii dinaintea noastră, şi de cele ami multe ori la început ne încântăm cu percepţia celor pe care alţii le-au descris: “Le-am văzut şi eu!!!” Este un sentiment minunat! După un timp însă ne dăm seama de diferenţa dintre metaforă şi realitate – precum şi ajutorul pe care ni-l dă metafora pentru a ne adapta cunoaşterilor, dar şi pentru a-i ajuta pe alţii în încercările lor de acelaşi fel, la începuturile lor. De altfel folosim comparaţii, metafore la tot pasul şi în viaţa fizică curentă, pentru a crea imagini plastice cu care să explicăm cele trăite concret; astfel creierul nostru decodifică informaţiile preluate de la senzorii corpului astral şi corpului mental pe baza aceloraşi principii de trăire, gândire şi vorbire curentă. Astfel suntem obişnuiţi, chiar dacă nu ne gândim des la aşa ceva. Cea mai des folosită expresie literară de mine este, în studii: luminos ca un cristal – comparaţie care va face obiectul multor discuţii în continuare, căci m-am lămurit de mult că nu numai eu o folosesc. 

3. Un alt aspect este legat de suprapunerea informaţiilor pe care le avem în acelaşi timp mai ales despre oameni – despre oameni în general, despre biosistemul planetar în general – cum se comportă orice spirit întrupat în două mari feluri de situaţii, la două nivele generale de vibraţie: un nivel foarte înalt (aşa cum era înainte de ultima glaciaţiune) şi un nivel foarte scăzut, aşa cum se prezenta începând cam cu 2000 de ani î.H. (atenţie: înainte, aşadar, de Hristos):

– omul se manifesta în străvechimi (acceptând azi că omul nu se trage direct din primate – din maimuţe – aici, pe Pământ) cu totul altfel decât în epoca contemporană. Dar nu ţtim asta. Omul are o experienţă bogată de manifestări la toate nivelele de vibraţie din această zonă a Universului Fizic, pe care le foloseşte în funcţie de vibraţia planetei, în diferite momente ale existenţei ei. Idealurile cele mai înalte pe care le are societatea de azi sunt rezultatul manifestărilor CURENTE din societăţile străvechi, dinainte de ultima glaciaţiune, când omul avea condiţii perfecte de trai şi desfăşura o creaţie, o relaţionare – aşadar o viaţă perfectă. Azi le purtăm pe toate în subconştientul nostru şi apar în înţelegerile superficiale şi manifestările înalte, şi cele joase, iar conştientul alege ceea ce îi este acum obişnuit, făcând deseori confuzii. De aceea este necesar să învăţăm să le separăm, studiind societatea umană în diferite momente ale ei. Este valabil de altfel pentru orice vieţuitoare de pe Pământ – la nivelele fiecărei specii, cu spiritele întrupate şi aflate în manifestare, de obişnuinţă în cele mai generale forme (deplasare, hrănire, sexualitate, comunicare la nivelul fiecărei specii planetare). Şi se poate face asta, dar cu răbdare, cu atenţie, în timp. 

Spre exemplu, cu referire exclusiv la activităţile umane, este greu de crezut la început că modul de creaţie materială din străvechimi se desfăşura altfel: mental – cu totul altfel decât cel fizic contemporan: fără să se extragă/consume nimic din bogăţiile solului şi subsolului scoarţei planetei, pentru derularea proceselor de creaţie, pentru obţinerea unor produse finite.

De asemenea, greu de acceptat la început că omul nu făcea “inginerie genetică” – ci dezvoltare/utilizare a propriilor forţe radiante pentru modelarea trupului său, a întregii corporalităţi (nu numai corpul fizic). Folosea în mod absolut conştient puterea razelor din radiaţia proprie pentru deplasare, pentru comunicare (la distanţă sau din apropiere – nu conta), etc. 

– tot cu referire la activitatea umană, este greu de crezut că cercetarea era proprie întregii omeniri: fiecărui om de pe întreg cuprinsul Pământului – prin cercetare astrală şi metală a microcosmosului şi macrocosmosului în egală măsură; că nu a fost nici un om “instruit, învăţat” de extratereştri veniţi cu nave prin cosmos. pe Pământ. 

Tot ceea ce este greu de crezut se poate transforma în confundarea elementului studiat din cauza celor actuale şi celor preluate anterior ca informaţii din alte surse, credibile în contextul fondului general de cunoaştere al societăţii de azi. 

Desigur, în timp, folosind calea cercetărilor astrale, începem să cunoaştem substratul celor crezute a fi – dar nu sunt reale de fapt; reluăm cercetarea de mai multe ori – ori de câte ori e necesar, pentru noi analizări, pentru că, de regulă, nu facem DOAR o singură confuzie, ci confuziile se suprapun şi se întreţin, împletindu-şi dezvoltările reciproc. 

Curăţarea terenului studiat poate dura o viaţă şi pot rămâne neanalizate linii de confuzii vechi pe care, datorită vibraţiei planetare foarte scăzute, nu avem putere acum să descoperim integral, să analizăm şi să ordonăm corect 100% măcar cele pe care le cercetăm. Dar simplul fapt că, la nivelul actual al vibraţiei medii planetare, am reuşit să percepem ceva cu alţi senzori – ai altor corpuri din sistemul nostru corporal: corpurile fluidice proprii, în condiţiile în care societatea nu favorizează de loc încă asemenea metode naturale de cercetare, ne întăreşte puterea de pătrundere dincolo de limitările societăţii noastre actuale. 

Să fim însă bine înţeleşi: suntem pe Pământ, suntem într-o etapă planetară cu vibraţii joase – dar acesta este un fenomen absolut natural – suntem în posibilităţi de manifestare printr-un sistem corporal cu corp fizic de manifestare adaptat la situaţia de acest fel a planetei. Şi nu degeaba stau lucrurile în acest fel. În perioada planetară cu vibraţii foarte înalte (înainte de ultima glaciaţiune) omul nu a studiat preferenţial mediul fizic decât pentru a urmări impactul mediului fluidic, al câmpurilor fluidice asupra planetei, asupra biosistemului planetei, asupra omenirii şi creaţiei sale materiale. Tocmai de aceea, în etapa pe care acum o traversăm, angajarea noastră trebuie să fie pentru cercetarea fizică în mod prioritar – dar nicidecum unic. O cercetare de calitate în acest moment planetar, cu oameni care reprezintă întrupări ale unor spirite avansate în evoluţii, în curs de universalizare, ar trebui să fie rezultatul împletirii cercetării fizice, de laborator, cu intuiţia şi cercetarea astral-mentală. Treptat s-ar intra pe acelaşi făgaş, la toate nivele vieţii. Şi mai ales că totul ne permite acum trecerea la universalizarea noastră, a simţurilor şi acţiunilor noastre, avem treptat toate condiţiile pentru restabilirea forţelor naturale totale ale omului. 

Ceea ce ne permite să înţelegem că omul nu este câtuşi de puţin “căzut” din Rai, ci căutând să se ridice către înălţimea înţelegerilor sale de odinioară. 

Desigur, mulţi cercetători din domeniile fizice chiar fac acest lucru – folosirea intuiţiilor, chiar a clar-simţurilor – fără să o spună direct, păstrând totul la un nivel minimal şi ascuns, dar urmărind trasee ale cunoaşterii tradiţiilor popoarelor. Dar sunt şi mulţi cercetători angrenaţi în studii şi aplicări făcute pe ascuns pentru ca nu orice om să se dezvolte exponenţial, să combată fundamentul oficial al ştiinţelor de azi, implementate treptat de-a lungul mileniilor, depărtate mult din nefericire de la realitate. Fiecare om trebuie azi să ia hotărârile vieţii sale cu privire la poziţia sa faţă de adevărurile fundamentale ale lumii în care trăim. 

DIVERSE ANALIZE (2): ALTE PARTICULARITĂŢI DE PERCEPŢIE CARE POT APARE ÎN PRIMA CĂLĂTORIE ASTRALĂ

IDEI PRINCIPALE
1. Corecţii ale unor exprimări curente:
– ieşirea în astral: mai corect este deplasarea sau călătoria astrală – nu este o ieşire în alt univers sau altă dimensiune structurală a universului; de asemenea nu iese spiritul din corp, ci are loc o deplasare cu corpul astral, care rămâne în continuare parte a sistemului corporal.
2. Analiza unor percepţii pe timpul călătoriei astrale, la începuturile conştientizărilor:
– imaginea de horn sau canal în cazul unei deplasări plină de reţineri, nesigure, plină de frică;
– imaginile aparent terifiante în timpul ieşirii: amprente din câmpul corpurilor sau a canalelor din partea superioară a sistemului corporal, blocate din diverse motive;
– percepţia deformată a sunetelor fundamentale şi de activitate ale structurilor străbătute în deplasarea corpului astral prin sistemul corporal şi câmpurile aferente: datorită vitezei modificate din cauza reţinerilor proprii, precum şi obişnuinţelor de percepere a sunetelor cu vibraţie mai joasă, corespunzătoare vieţii fizice. 

DETALII:
CORECŢII ALE UNOR EXPRIMĂRI CURENTE 

În primul rând aş dori să atrag atenţia asupra unui aspect: în finalul articolului precedent am folosit exprimarea “ieşirea în astral” – pe care am folosit-o în discuţii tematice până acum ceva timp. De fapt nu “iese” corpul nostru astral în alt mediu decât tot cel cunoscut de noi, în viaţa curentă. Nu schimbăm universul, nu schimbăm câmpul planetar – aşa cum cred mulţi oameni. Pe de altă parte: spiritul nu părăseşte corpul fizic pentru a merge în altă parte, iar aceasta este o temă amplă de discuţii, căci nici spiritul nu este în interiorul sistemului corporal, nici nu iese din canalul său de destin. Cei care doresc mai multă cunoaştere în acest sens pot urmării studiile despre Sisteme Spirituale despre care am mai discutat, studii care vor continua pe măsura necesităţilor. 

Cu ajutorul senzorilor corpurilor astral şi mental percepem în mod superior totalitatea elementelor din propriul spaţiu de trai curent, în care trăirea noastră, percepţiile care ne ajută la derularea ei, au loc prin funcţionarea majoritară a senzorilor corpului fizic, în stare de trezie. 

Voi relua astfel de atenţionări ori de câte ori va fi cazul. Să detaliem puţin acest subiect.

În deplasare astrală – adică cu corpul astral – percepem tot spaţiul de trai curent, dar cu participarea majoritară a senzorilor corpului astral, şi în completare cu senzorii corpurilor mental şi cauzal. Participarea corpului fizic este prin decodificarea pe care o efectuează creierul, ca organ al corpului fizic, folosind reperele materiale ale percepţiilor curente fizice. Creierul este obişnuit cu spaţiul fizic şi cu decodificările impulsurilor energo-materiale care vin de la senzorii corpului fizic: ochi, nas, urechi, epidermă şi sensorii de gust. De aceea el va oferi o imagine cât mai fidelă obişnuinţelor noastre omeneşti curente. Ajutorul pe care îl primeşte creierul uman pentru astfel de decodificări vine de la faptul că orice corp fizic are celule senzoriale eterice, astrale, mentale şi cauzale, adică: celule din materii fizice cu participare în proporţie destul de mare de materiale cu vibraţie asemănătoare corpurilor corespondente – corpul dublu-eteric (sau vital), corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal. Participări la o asemenea structură materială vin şi din partea corpurilor spirituale: corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi pentru ajutătorii cu sarcini planetare: corpul enesic şi corpul supraenesic. Dar în tema aflată în discuţie suntem mai apropiaţi de percepţiile corpurilor planetare (adică a corpurilor pe care le are obligatoriu orice vieţuitoare de pe planetă, de la fizic la cauzal), de aceea ne referim în special la ele. Chiar dacă noi credem că numai corpul fizic oferă percepţii în trăirile noastre, adevărul este că nu există nici un corp, din orice fel de sistem corporal, al oricărei vieţuitoare, care să nu aibă celule din materii ale tuturor corpurilor superioare. Reciproca însă nu este valabilă: corpurile superioare nu au celule ale corpurilor inferioare, un corp inferior nu transmite astfel spre corpurile superioare fluxuri energo-materiale pentru a le susţine viaţa – aşa cum fac corpurile superioare spre corpurile inferioare; dar corpurile inferioare trimit vibraţii către corpurile superioare din propriul sistem, pe care astfel le influenţează, înainte de a se răspândi în restul spaţiului înconjurător. 

Să reţinem şi faptul că discutăm mai puţin şi de senzorii corpului cauzal, corp cu vibraţie foarte înaltă, cu senzori de putere foarte mare, dar în deplasarea corpului astral puterea senzorilor corpului astral şi ai corpului mental acoperă pe cei ai corpului cauzal: diferenţa de vibraţie între corpul cauzal şi cel astral este foarte mare atâta vreme cât corpul astral rămâne legat de corpul dublu-eteric şi cel fizic printr-un cordon matriceal (impropriu numit şi “cordonul de argint”) şi primeşte astfel influenţe vibraţionale joase de la aceste două corpuri. Este o situaţie naturală, dar şi trecătoare – particulară doar etapei planetare cu vibraţie foarte joasă, aşa cum este cea prin care trecem acum: dacă vibraţia planetei este joasă, atunci şi vibraţia medie a corporalităţii vieţuitoarelor ei (mai ales a corpurilor cu vibraţia existenţială cea mai joasă din sistemele corporale: corpul fizic şi corpul dublul-eteric) este joasă. Este însă o situaţie care se schimbă odată cu creşterea vibraţiei planetei şi a tuturor felurilor de corporalitate a vieţuitoarelor de pe planetă: la nivele mai înalte ale vibraţiei corpului fizic şi celui dublu-eteric, vibraţiile lor nu mai influenţează greu corpul astral, iar întreaga tematică a călătoriilor astrale şi a activităţii mentale a omului se mută în alt registru curent: creaţie materială mentală, deplasare mental-astral-fizică, comunicare mentală, cercetare astrală). Când, în perioada prin care trecem, cu vibraţie planetară joasă, are loc decesul – adică despărţirea corpului eteric şi fizic de restul sistemului corporal – influenţele vibraţiei joase dispar şi atunci se face simţită puternic participaţia senzorilor corpului cauzal. 

De aceea ar fi bine să credem după acum – deci să nu aşteptăm terminarea destinului nostru fizic – că nici o entitate astrală umană, rămasă după această desprindere care formează decesul, nu rămâne cu particularităţi comportamentale agresive, perverse, rele, grele – ci toată conştiinţa şi conştienţa spiritului, foarte înalte amândouă, îşi reiau forţele doar temporar reduse. Vom mai discuta despre aceste aspecte. 

Aşadar nu discutăm despre ”ieşire în astral”, ci deplasare astrală, călătorie astrală: chiar dacă ar fi corectă oarecum şi o exprimare redusă de la “deplasare cu corp astral”. De altfel, asta şi reprezintă exprimarea “călătorie astrală” (şi “deplasare astrală”), dar sugerează mai mult deplasarea cu corp astral decât deplasarea într-un mediu (dimensiune, univers) astral, altul decât cel obişnuit, de unde am putea vedea şi cele ce se petrec aici, prin forme specifice de funcţionare ale aceluia. Dar de fapt totul are loc în acest univers, în această dimensiune structurală a zonei în care se află galaxia noastră.

Suntem la începutul studiilor serioase pe astfel de teme – chiar dacă ele au început la nivel destul de extins abia în sec. al XIX-lea – şi ne căutăm permanent exprimările. De aceea nu trebuie să ne fie jenă nici că le avem, nici că le schimbăm atunci când găsim altele mai bune, mai apropiate de realitatea pe care o studiem din ce în ce mai profund. 

O altă precizare este necesară cu privire la expresia “decorporalizare” despre care am mai pomenit în treacăt. Nu este corectă, iar corecţia se bazează pe o cunoaştere profundă a sistemului nostru corporal – care este parte a unui sistem spiritual mult mai complex decât ne putem imagina în mod curent – chiar şi pentru cei care au acceptat deja că avem un sistem corporal complex. Oricât de mult am studia sistemele spirituale, la nivelul puterilor noastre prezente de pătrundere este extrem de puţin, iar creşterile – evidente pentru noi, acum – nu ne conduc în acest moment totuşi foarte departe. Cele începute în studiile de pe site vor continua, în măsura în care pot fi folosite pentru înţelegerea altor studii prezentate (dar oricum ele nu pot atinge nici 1% din cele care ar fi în spatele celor prezentate!). 

În linii mari, să reţinem: corpul astral nu se desprinde total de sistemul spiritual şi, chiar dacă unii dintre noi acceptă existenţa unui cordon matriceal (structură numită impropriu “cordonul de argint”, datorită culorii sale alb-argintie strălucitoare şi răspândind o luminiscenţă destul de puternică), dintre aceştia unii au exprimat (pe bloguri, siteuri, forumuri, grupuri pe facebook) neîncrederea în faptul că el s-ar putea lungi dincolo de Soare, de exemplu. De aceea trebuie să înţelegem două lucruri în mod clar:

1. Corpul astral al fiecărei vieţuitoare de pe Pământ sau corpuri de aceeaşi natură de pe alte planete (din segmentul de vibraţie de tip astral, care le cuprinde şi pe cele ale vieţuitoarelor pământene), din alte galaxii din această zonă a Universului Fizic, are putere de deplasare DOAR ÎN GALAXIE. Dincolo de galaxia noastră, nici un corp astral de aici nu mai are putere de circulaţie în vibraţii foarte diferite, în circulaţii de fluxuri energo-materiale extrem de diferite. Numai cu corpuri spirituale se poate călători dincolo de galaxie: pentru călătorii interzonale, corpurile cunoscute de noi, din sistemul nostru corporal, au întăriri speciale, aşa cum şi corpul astral are nevoie, după decesul omului, de întăriri speciale pentru a deveni corp de manifestare curentă în întreaga galaxie, pentru continuarea destinului astral. Corpurile noastre spirituale nu se detaşează niciodată de canalul nostru de destin, devenind un protector complex pentru entitatea astrală;

2. Cordonul matriceal, care nu lasă sub nici o formă corpul astral să se detaşeze de sistemul său corporal, se poate extinde – da! – până la marginile galaxiei, dar ceea ce deosebeşte o vieţuitoare de alta este puterea fiecărui spirit de a suporta, în funcţie de evoluţia sa totală, depărtarea de planeta pe care s-a întrupat. Spre exemplu, un ţânţar nu se va depărta de Pământ, pentru că o vibraţie a mediului din depărtarea planetei sale îi va crea tensiuni cumplite, pe care noi, oamenii, le asociem cu frica, groaza, panica. Şi el este obişnuit, ca spirit întrupat, din etapele anterioare de evoluţie, să se ferească de astfel de semnale şi să revină în zona sa de confort corporal. 

Şi aceasta este o situaţie valabilă pentru oricare altă vieţuitoare din orice altă galaxie din această zonă a universului. 

Întotdeauna confuziile au tăiat dorinţa omului de a merge mai departe pe drumul cunoaşterilor – chiar al cunoaşterii de sine, a interiorităţii sale, făcând loc mai curând exteriorizărilor decât interiorizării profunde, înălţătoare. 

Din copilărie auzeam despre lucruri pe care atunci nu le înţelegeam dar, adunându-le, la un moment dat le-am putut pune cap la cap, apoi analiza şi discuta despre ele chiar cu oamenii care le trăiseră, dar şi cu oameni noi, care treceau (şi trec mereu fiecare la timpul său, generaţie după generaţie) prin astfel de situaţii spontane. 

Câteva exemple ne vor edifica mai bine, cred eu. Voi să aduceţi alte exemple, când auziţi de ele sau vă confruntaţi cu ele. 

Cineva spunea că nu poate adormi repede, şi de multe ori în astfel de nopţi insomniace se pomenea că intra direct în acelaşi tip de coşmar: intra pe un horn care îi absorbea fiinţa şi apoi apărea un balaur în acelaşi timp cu un sunet ca un dangăt de clopot “într-o dungă” (adică aşa cum bate clopotul când se vesteşte înmormântarea cuiva). Fusese la doctori, o îndopaseră cu tranchilizante, dar doar nu-i mai era aşa de frică, căci totul revenea din când în când. Internată, i se aplicase şocuri electrice până ce a abandonat sub semnătură şi nu a mai discutat decât în familie şi cu prieteni apropiaţi. 

Este o experienţă pe care o relatează cam în acelaşi fel şi azi oameni pe grupuri sau forumuri (doar că azi nu se mai folosesc şocuri electrice, după câte ştiu eu); am studiat aceste aspecte încă din anii ’90 şi am mai liniştit pe câte cineva (dar ştiţi că până ce omului care nu a cunoscut literatură ezoterică nu-i spune un medic, rareori crede asemenea explicaţii). Am mai scris şi pe blog în ultimii ani, este însă nevoie de reluare cu unele accente în plus.

IMAGINEA DE HORN, DE CANAL

Am mai discutat despre acest aspect care apare datorită fricii, nesiguranţei omului care nu a mai trecut conştient printr-un asemenea eveniment. Nu ieşim printr-un adevărat “horn” sau “canal”, ci corpul nostru astral străbate sistemul corporal, mai precis interiorul bogat stratificat al plexului coroanei (sahasrarei). Ar trebui să fac şi o descriere a acestui fenomen ca să se înţeleagă în linii mari măcar cum are loc desprinderea parţială a corpului astral şi ieşirea de-a lungul canalului central şi sahasrarei (moalele capului, fontanele), prin alungirea cordonului matriceal corespunzător corpului astral. Este un proces care se desfăşoară la fel ca şi alungirea canalului de universalizare: principiul este acelaşi, la fel ca şi principiul de funcţionare a canalului de împământare.

Străbătând totul în acest fel, plini de frici şi necunoaşteri, putem avea şi multe alte imagini în acelaşi timp – unele ciudate, de speriat, asociate cu balauri, demoni – într-o atmosferă sumbră, ele înseşi fiind de culori terne spre negru. Ele pot provin din:

– amprentele lăsate în câmpurile corpurilor noastre de diverse gânduri sau activităţi proprii sau ale celor din jurul nostru, ale evenimentelor care se desfăşoară în jurul nostru;

– percepţiei deformate de mişcare a unor canale blocate, din aproprierea plexului coroanei (sahasrarei). De multe ori am auzit bioterapeuţi care au dezvoltată şi vederea mentală, şi astfel percep canalele, capilarele blocate din cauza vibraţiilor joase ale corpurilor fluidice ale pacientului, că le asociază unor “demoni”, pe care îi scoate din capul lui. Oamenii au vedere mentală, dar nu cunosc decât explicaţii învechite, mai ales de natură religioasă. La fel, orice om neinformat va crede şi se va speria, mai ales că în situaţiile călătoriilor astrale percepţiile devin acute – ca şi în viaţa curentă, când în situaţiile deosebite căscăm ochii mari din varii motive. 

De regulă amprentele sunt mai mari decât canalele corporale, căci se împânzesc în câmpul care nu are structuri să le oprească infiltrarea în fluxurile compactizate neuniform. Şi, percepute în deplasare lentă, ele devin încă şi mai mari, mişcându-se permanent, odată cu noi (de unde senzaţia de urmărire implacabilă): se lăţesc, se măresc şi se mişcă după cum are loc – de fapt – şi mişcarea câmpului în care ele staţionează. Câmpul protector şi hrănitor al corpului de care aparţine se mişcă continuu, în virtutea mişcărilor turbionare inerente, imprimate de:

– consumurile de fluxuri energo-materiale din componenţa câmpului compact din jurul corpului, atrase de plexurile, subplexurile şi canalele corpului;

– atragerea (prin magnetismul corporal natural) de fluxuri energo-materiale din circulaţia înconjurătoare, care completează câmpul pe măsura consumului corporal. Variaţia de mişcare provine tocmai de la vitezele de aprovizionare/consumare de către toate aceste structuri ale corpurilor – fiecare plex, subplex sau canal fiind format dintr-un număr diferit de canale interioare şi astfel funcţionând cu viteze diferite: plexurile cu viteze mai mari, subplexurile şi canalele simple cu viteze proporţionale cu atribuţiile lor. 

Toate acestea, în combinaţie cu deplasarea panicată a omului şi cu asocierile cu “balaurii” din basmele copilăriei sau “demonii” din religie, rezultă ceva foarte greu de îndurat pentru bietul om: dar este în acelaşi timp şi o experienţă care, trecută cu curaj şi înţelegere, ne va ajuta în continuare să ne rezolvăm foarte multe frici, înţelegând că totul are o explicaţie care ne va echilibra mereu. 

Cineva îmi povestea cândva despre acelaşi fel de percepţii care o speriau tare. Mai ales faptul că nu ajungea niciodată să înţeleagă de unde vine, cum a ajuns acolo şi unde trebuie să ajungă mai departe. Cel care este obişnuit şi cu călătoriile astrale, şi cu diverse feluri de cunoaşteri, şi cu situaţii de a oferi sfaturi altora din experienţa proprie şi a altora, este bine să stea şi să simtă fiecare persoană în parte, ca şi cum nu ar şti nimic: ca să simtă OMUL, mai presus de situaţie – pe urmă va lăsa să-i vină cunoaşterea ca să dea sfaturile obişnuite. Pentru că, în această situaţie, am simţit că mai înainte de a a-i spune cele pe care vi le-am descris şi vouă aici, trebuie să-i spun personal: “Nu-ţi fie teamă, uită-te în sus şi vei vedea cerul liber!” A stat o clipă să-şi amintească şi, cu faţa deodată luminată de o mare bucurie, a spus: “Aşa este, de-asupra este cerul albastru-violet!” Restul a fost o cunoaştere doar care a făcut-o nespus de bucuroasă: totul a venit pe fondul faptul că a scăpat de frică şi neînţelegere!...

PERCEPŢII ALE SUNETELOR FUNDAMENTALE ŞI DE ACTIVITATE ALE STRUCTURILOR STRĂBĂTUTE

Tot unor astfel de confuzii se datorează şi sunetele care ne “îngheaţă” sufletul! De fapt nu este nici un dangăt de clopot mortuar, nu sunt vaiete ale unor suflete damnate, etc. Vă atrag atenţia asupra a două feluri de fenomene:

– percepţii ale unor sunete deformate din cauza modificărilor de viteză în deplasare: când suntem pe o stradă pe unde trec maşini, sunetul produs de o maşină care se apropie de noi este într-un fel, ajunsă în faţa noastră – de un alt fel, iar când se depărtează de noi este diferită de oricare dintre percepţiile anterioare (efectul Doppler). La fel se petrec lucrurile dacă suntem noi înşine în deplasare, dar exemplul cu deplasarea maşinii este mult mai evident şi îl puteţi sesiza imediat, ieşind în stradă. La fel ca şi în cazul imaginilor, sunetul fundamental al corpurilor pe care îl străbate corpul nostru astral în deplasare determină distorsiuni, la fel ca şi sunetul fundamental al amprentelor dense, de joasă vibraţie, care se percepe ca un vaiet, de la un moment la altul în permanentă şi neînţeleasă schimbare;

– un alt exemplu, tot cu o maşină: când trece pe lângă noi o maşină în interiorul căreia cineva ascultă muzică, în exterior noi auzim doar un ...bubuit ca de tobă! Sau ca de clopot într-o dungă. De fapt în interior este o muzică frumoasă, dar în exterior străbat doar sunetele de joasă frecvenţă, căci numai ele trec de caroseria maşinii. 

Percepem aşadar o serie redusă de sunete, totul depinde de vibraţia corpurilor noastre, de vibraţiile pe care noi le putem percepe în funcţie de vibraţia proprie (se ştie acum că mulţi oameni nu merg la operă pentru că nu suportă sunetele foarte înalte şi foarte prelungi). Amprentele din câmpuri şi blocajele canalelor, subplexurilor şi plexurilor au o vibraţie joasă – altfel mulţi dintre noi nici nu le-am putea percepe detaşate de restul celor ce ne înconjoară, formând un sunet alb, un fond ca un fâşâit, ca un bâzâit nederanjant, c în preajma turnurilor de înaltă tensiune.

Este de remarcat însă faptul că segmentul de frecvenţe ale vibraţiilor pe care le pot avea amprentările şi blocajele este însă mult mai larg decât sunetele cu care noi suntem obişnuiţi să le percepem în mediul fizic; şi asta pe de o parte ne creează frică, pe de altă parte  creierul nostru decodifică cele obişnuite ale sale, din care omul percepe un set încă şi mai redus din cauza superficialităţii cu care este obişnuit să primească în general percepţiile sale. De aceea este bine să înţelegem că o astfel de activitate ne creşte mult atenţia la detaliile de orice fel, ne ascute atenţia astfel şi în viaţa curentă, nu numai cea astrală. De aceea să lăsăm frica deoparte, ştiind acum că nimeni şi nimic nu ne agresează, şi astfel să studiem orice formă de imagine şi de sunet cu care ne putem confrunta în oricare situaţie. Atenţia cu care începem să primim viaţa curentă ne va conduce către atenţii sporite în călătoriile astrale, şi astfel împletirea tuturor ne va ajuta la înaintarea atentă, echilibrată, cuminte în orice situaţie de viaţă. 

Dar ceea ce mi se pare cel mai important lucru, care ne doboară de multe ori în viaţă, este frica de noutate, iar aceasta este o simţire pe care trebuie să ne obişnuim să o gestionăm, căci ne va rezolva majoritatea greutăţilor din viaţă. 

Să ne oprim deocamdată aici. 

PRIMA MEA IEŞIRE SPONTANĂ ÎN ASTRAL

IDEI PRINCIPALE
1. Importanţa călătoriilor astrale:
– în viaţa curentă de pe Pământ;
– ca pregătire pentru vieţile ulterioare, pentru spiritele umane care vor trăi în continuare pe Pământ;
– ca pregătire pentru plecarea de pe Pământ, pentru spiritele din blocurile piramidale venite aici din zona a II-a a universului. 
2. Dubla percepţie în călătoriile astrale:
– cu senzorii corpului mental;
– cu senzorii corpului astral.
3. Caracteristicile principale ale setului de raze mentale şi setului de raze astrale din radiaţia totală a spiritului /monadei întrupată.  
4. Activităţile spiritului/monadei desfăşurate cu ajutorul celor două seturi de raze – astrale şi mentale. 

DETALII
Se poate spune că o astfel de experienţă a fost aproape nesemnificativă – comparativ cu altele, despre care vom discuta în continuare – dar tocmai de aceea, privind lucrurile în acest fel, practic superficial, şi eu, şi foarte mulţi oameni care au trecut printr-un asemenea eveniment au încredinţarea că a fost un vis sau, în condiţiile derulării după o boală sau intervenţie chirurgicală, a fost vorba de influenţa unor medicamente asupra psihicului uman. Dar ceea ce avem de ştiut este că anumite substanţe chimice sau chiar naturale pot favoriza o călătorie astrală, semiconştientă sau chiar conştientă, dar nu pot determina un asemenea eveniment fără ca corporalitatea omului să o permită. Pentru că ceea ce are loc spontan ori de câte ori dormim (căci visul este o călătorie astrală din care ne amintim câte ceva) este doar parte a unei funcţionalităţi extrem de complexă care nu se dezvoltă decât sub influenţa deschiderii unor straturi ale corporalităţii noastre fluidice. Dacă nu credem că această corporalitate fluidică există, nu vom înţelege şi nu vom accepta nici funcţiunile ei. Vom cădea pradă confuziilor şi mai mult, manipulării altor semeni. Cunoaşterea felurilor de confuzii ne va conduce la înţelegerea faptului că nu e nimic rău, periculos, agresiv – doar încredinţările anterioare din lumea fizică, ale căror cunoaşteri sunt aproape nule azi sau în cel mai fericit caz deficitare, ne conduc la tot felul de frici. De altfel, cu prilejul cunoaşterii acestor fenomene, ne vom lămuri treptat şi asupra unor alte fenomene, ale căror rădăcini nu le cunoaştem, care ne distorsionează percepţia asupra realităţii în mijlocul căreia trăim. Voi povesti experienţa mea, dar voi lega pe scurt în continuare şi câteva alte experienţe despre care am citit de-a lungul anilor, pentru a explica câteva confuzii care apar mai des în astfel de situaţii. 

Nu am ştiut atunci, pe loc, ce se petrece cu mine, iar în 1989, când am citit “Viaţa după viaţă” – de A. Moody, mi-am dat seama că am trăit exact ceea ce dânsul scria acolo. În aceşti 17 ani, între aceste două evenimente, m-am întrebat deseori ce s-a putut petrece acolo, atunci – având foarte clar în minte fiecare detaliu, fiecare clipă a evenimentului. Până în 1989 nu am avut cu cine discuta, doar câteva lucruri legate de seara zilei cu operaţia: reacţia cumplită a organismului meu după operaţia făcută aproape pe viu (novocaina îşi pierdea repede efectul, au trebuit 3 doze pentru a o duce până la capăt), hotărârea asistentei de a-mi face 2 doze de algocalmin intravenos care s-a combinat cu novocaina şi mialginul dinainte de operaţie, apoi 4 ceasuri de zbatere între viaţă şi moarte, urmată de “plecarea” mea. Medicul – un om bătrân şi bine cunoscător în meseria lui – având şi încredere în mama, i-a spus să stea pe marginea patului şi să mă strige pe numele de botez, pentru că numai o mamă poate întoarce copilul său la viaţă, din moarte. Are mare importanţă ce scriu, despre o asemenea conjunctură, poate fi multora de folos. Între timp, eu eram de mult “plecată”. 

Iniţial am simţit cum se face un întuneric complet şi mă prăbuşesc pe spate, în gol. Nu am mai ştiut de mine nimic, apoi m-am trezit că înaintam printr-un tunel destul de larg, având de jur împrejur pereţii asemănători cu fundul mării (mi-a plăcut de copil să intru în mare cu ochii deschişi, să privesc fundul mării care mi se părea fascinant!). Eram perfect conştientă că nu eram cu cămăşuţa pe mine (deşi corpul nu mi-l vedeam bine) şi... mai ales că eram fără ochelari şi totuşi vedeam perfect! Aceasta a fost de altfel principala întrebare care m-a frământat de-a lungul anilor, căci mi-a fost greu întotdeauna să suport ochelarii. Când am aflat, în 1989, despre ce a fost vorba, mi-am dat seama cu mare bucurie că voi putea vedea nespus de clar “pe lumea “cealaltă”!...

Călătoria mea s-a sfârşit iute, chemată de mama înapoi. Eram atât de profund afectată de cele văzute încât nu am mai avut reacţie faţă de bucuria mamei, ceea ce a determinat-o ulterior să spună medicului că da, parcă veneam de pe lumea “ailaltă”. Înregistram tot ce se petrecea în jur, dar nu aveam reacţii, însă nici rău nu-mi era şi medicul a sesizat asta, i-a spus mamei să mă lase să dorm, căci dânsul nu mai avea nici o teamă acum. Şi unchiul meu – medic tot acolo – m-a întrebat ce am simţit, dar nu i-am spus decât că mă prăbuşeam pe spate într-un hău negru. Aveam din familie o experienţă tristă cu povetirile mele despre ceea ce vedeam peste tot, aşa că am preferat să tac. 

În 1989 mi-am dat seama însă că de-a lungul timpului îmi pusesem de mai multe ori întrebări la care abia atunci primeam răspuns. Nu chiar total, dar oricum îmi aminteam perfect multe amănunte şi apăreau destul de multe elemente care îmi ofereau şi alte explicaţii decât cele pe care le-aş fi căutat eu. Spre exemplu: îmi aduceam aminte perfect faptul că văzusem camera şi profilul feţei mamei care dormea cu faţa la perete, dintr-un unghi de unde eu nu aveam cum să văd ceva din patul pe care eram culcată: văzusem de la o oarecare înălţime şi din direcţia peretelui opus. Nu mai avusesem nici o altă experienţă de acest fel vreodată, de altfel a fost o experienţă unică. În anii 2000, studiind diverse cazuri, mi-am dat seama că, pentru cineva cu experienţă multă, doar prima dată ieşirea şi deplasarea cu corpul astral are loc cu teamă, iar teama, frica, determină încetinirea vitezei de detaşare a corpului astral de restul sistemului corporal, lucru care ulterior nu se mai petrece cu mulţi oameni, mai ales dacă există subiecte către care ne îndreptăm atenţia de la bun început (în meditaţi ţintite sau călăuzite). Am ales să vă povestesc despre acest scurt eveniment al vieţii mele pentru că multă lume îl traversează ca pregătire a conştientului pentru călătorii astrale în condiţiile planetare şi sociale de azi, pe baza cărora se pot deschide o serie întreagă de alte evenimente în lumea actuală: discuţii cu alţi oameni, cursuri, urmărirea unor informaţii care şi ele sunt pregătitoare pentru mai multe direcţii:

– înţelegerea unei fenomenologii normale în lumea noastră planetară, pe care doar omul o poate trăi conştient din totalitatea vieţuitoarelor, volitiv, ca observator şi elev în cunoaşterea astrală în viitorul momentului actual: nu numai pentru alte vieţi ulterioare, ci chiar în acest destin, când creşterea vibraţiei planetare va determina dezvoltarea corpurilor noastre fluidice, mult mai mult decât putem să credem azi;

– pregătirea pentru plecarea spiritelor umane de pe Pământ – pentru o parte a spiritelor umane. Este valabil pentru majoritatea spiritelor umane întrupate acum, precum şi pentru cele care au încheiat actualul lor ciclu de vieţi pământene şi îşi aşteaptă fraţii de grup spiritual să le finalizeze pe ale lor. Dar ciclul de vieţi al spiritelor actualmente umane nu se termină aici, cu întrupările pe Pământ, ci continuă cu un drum lung, de întoarcere “acasă”, adică în locul din Universul Fizic de unde a venit fiecare pe Pământ: un drum de-a lungul căruia, pe diferite trepte de vibraţie, vor avea loc multe întrupări în care vor folosi şi astfel de unelte de cercetare, şi altele care le sublimează pe cele folosite pe Pământ;

– pregătirea pentru continuarea pe Pământ a acestui ciclu de vieţi: pentru o altă parte a spiritelor umane – cele care sunt ajutătorii planetari actuali, care vor rămâne aici în continuare şi vor ajuta rezidenţii să-şi continue destinele pământene la nivele de conştienţă şi conştiinţă uriaşe comparativ cu cele de azi la nivel de mase întregi. 

Iată aşadar cât de importante sunt călătoriile astrale conştiente, şi cum intuiţia ne cere multora măcar o informare în aceste timpuri destul de grele pentru pământeni. 

ÎN CONTINUARE: DIVERSE ANALIZE (1)

Să revenim la experienţa descrisă mai sus. 

În primul rând, să reţinem că, după acea primă experienţă de deplasare astrală, au mai avut loc două deplasări,în interiorul camerei de spital, însă pe un fond mult mai relaxat: şi pentru că prima experienţă îşi îndeplinise rolul începător, complet conştient (chiar dacă nu şi înţeles, dar oricum liniştitor), şi pentru că oricum cele două algocalmine îşi făceau efectul şi trupul era mult mai relaxat, o simţeam bine de tot. Înafară de acea primă experienţă din “canal” (eu am avut tendinţa de a folosi numirea “canal” – am văzut ulterior că unii oameni aveauu tendinţa de a numi prin anii ’90 “horn” – care se pierde treptat acum, căci mulţi oameni nici nu mai ştiu ce este acela horn), niciodată nu am mai avut o astfel de trăire, ceea ce nu a însemnat că nu am mai avut experienţe de călătorii astrale; mulţi oameni dintre cei cu care am stat de vorbă cred că nu au avut decât o singură asemenea călătorie astrală, pentru că altă dată nu am mai văzut acel horn sau canal. Nu este de loc aşa, experienţele de acest fel pot cuprinde o complexitate de trăiri pe care mulţi oameni nu o acceptă azi. Şi trebuie să acceptăm câteva repere de cunoaştere spirituală, pentru a înţelege de ce majoritatea oamenilor nici nu au o astfel de experienţă (în general cei foarte echilibraţi, care nu se înfricoşează repede), iar cei care o au – nu se mai confruntă cu o asemenea viziune, mai ales dacă află şi explicaţiile:

1. Nu ne tragem din maimuţe: nici ca spirite aflate în evoluţie, nici ca corporalitate. Corpurile noastre au fost create prin transcendenţă interdimensională  (aşadar, atenţie! Nu prin inginerie genetică realizată de către alte civilizaţii galactice ajunse pe Pământ cu nave cosmice) la fel ca şi corporalitatea tuturor speciilor din această zonă a Universului Fizic    . Ca spirite, am venit pe Pământ prin călătorii spirituale interzonale , efectuăm aici un ciclu de vieţi pentru obţinerea unor cunoaşteri avansate şi întăriri spirituale la nivelul actual al evoluţiilor noastre, după care ne vom reîntoarce “acasă”, de unde am venit fiecare, şi unde ne vom continua evoluţiile personale, cu multă experienţă obţinută astfel. 

De aceea avem experienţă îndelungată în cercetarea de tip astral şi mental încât, chiar dacă în ultimele milenii nu am avut posibilitatea să folosim asemenea obişnuinţe anterioare, libertatea actuală determină revenirea la normalitatea aşteptată. Şi de aceea doar prima dată ieşim acum cu frică în astral şi avem, aşa cum vom explica în continuare, frică de zbor, de necunoscut. Pentru marea majoritate a oamenilor, următoarele ieşiri conştiente au loc rapid, practic în câteva clipe ne aflăm în zbor astral, continuându-ne experienţe, observări, cercetări. Şi cu mine lucrurile au stat la fel, plimbându-mă în corp astral încă de două ori în acea noapte. După care am adormit – era şi cazul! după toate oboselile zilei şi nopţii. 

2. Percepţia mea a fost, în canal, că mă observam dinafară, din lateral, ca un observator care se deplasa odată cu “mine” deşi eram şi observator, şi observat: mă vedeam cu corpul meu mai luminos decât canalul care era destul de închis la culoare (verde închis), dar surplusul meu de lumină nu venea de la o sursă din exterior, ci din mine. Înaintam cu oarecare teamă, nu mergând ci plutind în interiorul lui, cu o teamă dublată de un fel de mirare, în acel mediu care de fapt nu mi se părea de loc străin. Când eram “în pielea mea”, când eram observator dinafară. Iniţial acest fel de deplasare şi de observare nu mi-a atras atenţia prea mult, doar cu timpul şi cu creşterea informaţiilor+analizarea lor am sesizat acest lucru. Deci două forme diferite de percepţie, pe care le-am studiat atentă, căci sesizam că şi visele erau la fel – ori din postura de trăitor, ori de observator care mă vedea pe mine însămi, fără însă să înceteze senzaţia de trăire personală, de emoţii, de participant la desfăşurare. Mai ales după studierea sistemelor corporale, m-am întors la acel mod de percepţie, pentru a înţelege cum putem să percepem în acest fel propriile acţiuni. 

Cele două feluri de percepţie în astfel de situaţii se datorează faptului că, în deplasare astrală:

– sistemul corporal (mai puţin corpul astral care pleacă în deplasare) rămâne fix în spaţiul existenţial curent; chiar dacă senzorii de vedere ai corpului fizic nu funcţionează (ochi închişi) rămâne în percepţie clară prin intermediul senzorilor corpului mental (şi, mai vag, ai corpului cauzal care completează percepţiile corpului mental); practic se percepe corpul astral aflat în distanţare de restul sistemului corporal prin senzorii corpului mental;

– corpul astral care este în deplasare în exteriorul sistemului corporal (în călătorie astrală) are proprii lui senzori: în perioada pe care o traversăm acum avem senzori dezvoltaţi complet doar la două straturi ale corpului astral (la fel şi la corpul mental, şi la corpul cauzal): superior şi inferior – dar alte 3 straturi sunt în dezvoltare la fiecare dintre noi, pentru fiecare din aceste 3 corpuri. Şi tocmai datorită acestei dezvoltări aflate în curs de desfăşurare, din ce în ce mai mulţi oameni trec prin asemenea experienţe – în mod spontan, după care ei sunt atraşi de informări şi îşi trăiesc deschiderea către o activitate atentă, intensă chiar. 

Este necesar de ştiut că nu numai generaţiile noi (cei născuţi după 1980) au corpurile fluidice deja în mare parte dezvoltate, datorită vibraţiei planetare în creştere, ci au existat întotdeauna linii genetice mai puţin deteriorate din cauza condiţiilor planetare şi sociale grele, care s-au păstrat cu dezvoltări în muguri de-a lungul timpurilor. În vremurile de azi, procesul de concepţie a corpurilor planetare – adică de la fizic la cauzal – ale copiilor se petrece în vibraţii planetare mai înalte decât cele dinainte de anii ’80, ceea ce a condus, şi conduce în continuare la naşterea copiilor cu o corporalitate fluidică majoritar dezvoltată. 

Aşadar, percepţia are loc şi cu senzorii corpului mental, şi cu senzorii corpului astral, împreună sau separat: ca şi cum am percepe lumea fizică prin ochii noştri, prin microscop şi prin lunetă. 

Radiaţia de tip mental a spiritului foloseşte senzorii corpului mental, iar cel ce percepe este spiritul, fiecare monadă din fiecare spirit în cazul speciei umane. Razele mentale (care creează corpul mental şi se manifestă prin el) sunt scurte, puternice, favorizând percepţiile în spaţiul apropiat de planeta de întrupare (Pământul în cazul nostru). Ele nu au putere să deplasaze şi să susţină acţiuni separate ale corpului pe care îl susţin, dar senzorii corpului şi memoriile monadei întrupate au o claritate superioară tuturor senzorilor de la celelalte corpuri. 

Corpul astral are la bază lui o radiaţie formată din raze lungi, extrem de sensibile, cu posibilitate de extensie lungă. Puterea lor nu este foarte mare, dar este foarte flexibilă şi pătrunzătoare. Să nu confundăm tipurile de puteri – asta nu înseamnă că radiaţia de tip astral este o radiaţie slabă, labilă: concentrarea sa este puternică, dar ea se poate desfăşura în plus pe spaţii foarte largi, putând să susţină în acelaşi timp detaşarea parţială a corpului pe care l-a creat, îi susţine şi gestionează vitalitatea şi îi susţine şi alte funcţii pe care alte seturi de raze nu le pot, pe Pământ, desfăşura (în condiţii de vibraţie zonală joasă şi cu aglomeraţie planetară foarte mare). Ea are astfel de puteri, desfăşurând multe activităţi, dar senzorii corpului astral sunt mai slabi comparativ cu cei ai corpului mental. De aceea vederea astrală este mai slabă în depărtare (apare mai înceţoşată), acolo unde corpul mental nu mai poate ajunge, departe în galaxie, unde corpul astral poate desfăşura diverse acţiuni.

Dar corpul mental este tot un corp de natură astrală, cu o vibraţie superioară însă, cu cea mai mare frecvenţă a acestui set din radiaţia totală. De aceea senzorii corpului mental funcţionează în tandem cu senzorii corpului astral, sprijinind în plus şi alte funcţiuni ale corpului astral. Vom discuta despre ele treptat:

– accesarea memoriilor monadei pentru revederea vieţilor anterioare, cu analiza şi adaptarea celor vizualizate la trăirile curente actuale cu corpul fizic;

– cercetări în întreaga galaxie şi analizarea lor la întoarcere – majoritatea călătorilor astrali fac călătoria de cercetare, de percepţii vizuale, auditive, de vibraţie, şi numai la întoarcere fac analize şi pătrund în domeniul înţelegerilor;

– cercetări ale structurilor şi funcţiunilor propriului sistem spiritual şi, comparativ, cercetarea altor sisteme, ale altor vieţuitoare. 

Sunt deocamdată puţini oameni care pot folosi, în conştienţa corpului fizic, percepţii cu corpul mental (şi cu corpul cauzal), dar numărul lor este în creştere. 

Astfel, viziunea mea s-a format şi din percepţia cu senzorii corpului mental: când percepeam forma corpului meu deplasându-se prin canal – dar şi cu senzorii corpului astral: când mă simţeam “în pielea mea”, percepându-mă în deplasare, în zbor lin prin canal. 

Este deosebit de important să înţelegem abilităţile tandemului corp mental – corp astral, pentru a înţelege ce vedem, ce auzim când suntem în deplasare astrală. De regulă, am observat în cercetările astrale proprii foarte des, facem confuzii între ceea ce vedem şi ceea ce ne amintim, căci dacă slăbeşte doar cu puţin concentrarea (foarte normal în condiţiile pământene actuale) facem confuzii între preluarea informaţiilor prin funcţionarea memoriilor care aduc elemente din experienţa anterioară – şi funcţionarea senzorilor, care aduc elemente din experienţa în formare, din percepţiile din momentul deplasării astrale. Asta nu trebuie să provoace ruşine sau descurajare, căci nici condiţiile nu ne sunt favorabile (corpuri în curs de dezvoltare, vibraţia planetară încă foarte mică), nici învăţăturile nu ne sunt proprii în societatea noastră, ele nu se petrec odată cu desfăşurarea celorlalte învăţături de la începutul vieţii în curs, şi nici timp alocat special unor astfel de învăţături şi cercetări nu prea avem acum (urmărim cu prioritate necesităţile din familie, serviciu, relaţionare, etc.). Dar toate acestea la un loc nu trebuie să fie decât motive, impulsuri de a ne concentra pe termen scurt, câte puţin în fiecare zi, fără să ne descurajăm. Să ne fie motiv pentru a ajunge la un nivel de înţelegere superior, şi pentru a înţelege că ajutor ne vine de oriunde: fiecare om ne poate ajuta să acoperim experienţa lipsa - şi cei care lucrează asemenea nouă, şi cei cu care intrăm în relaţii permanent; ajutor ne vine şi de la natură cu vieţuitoarele ei, şi de la cerurile care ne oferă la rândul lui un ajutor despre care discutam pe Blogul unui om cuminte în ultima vreme (Deschiderea cerurilor dintr-o perspectivă detaliată şi Ajutorul dat fixării energiilor mijlocului de iarnă). 

Clarificând această temă a confuziilor (şi vom reveni atunci când vom discuta despre cercetarea cosmosului) vom fi mult mai atenţi în studiile noastre, vom sta mult mai puţin în confuzii chiar dacă, inerent, le vom mai face. Cu ajutorul orientărilor pe care le avem dinainte, prin informare, vom înţelege cât mai repede ce se petrece sub „ochii” noştri astrali şi ce se petrece cu noi înşine.