„Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi”... (Marcel Proust)

marți, 15 august 2017

SĂ REFLECTĂM ASUPRA UNOR TERMENI FOLOSIŢI ÎN DESCRIERI: “MAI SUS” SAU “MAI JOS” ÎN UNIVERS

În momentul în care au loc călătorii astrale mai frecvent, observatorul începe să conştientizeze din ce în ce mai clar faptul că nu există “mai sus” sau “mai jos” în lumea noastră, întrucât:
1. Fiecare structură universică înconjoară o altă structură sau este înconjurată de o altă structură. Toate continuă să existe şi să se dezvolte numai prin împletirea necesităţilor celor care le folosesc. 
Dezvoltarea tuturor structurilor universice este în funcţie de desfăşurarea evoluţiilor, şi susţin şi viaţa pe planete, şi circulaţia cosmică a oricăror întrupaţi printre structuri şi dintr-o structură în alta. 
Aşadar să reţinem: până când spiritele ajung să circule singure prin univers (individual sau în grup propriu de deplasare cosmică), conştient şi lucrativ, sunt ajutate prin chiar mecanismele create de entităţile care au mult mai multă experienţă decât cele pe care le ajută: creatorii structurilor universice, ajutători şi coordonatori de evoluţii; dar ele ne ajută în plus, individual sau la nivel de grup, până când experienţa noastră se consolidează suficient de mult pentru a ne putea apoi singuri orienta în orice situaţie planetară sau cosmică. 
2. Pe de altă parte, unele structuri sunt în acelaşi plan cosmic, în acelaşi strat dimensional, cum le numim acum, dar majoritatea sunt unele în profunzimea altora: adică nici sus, nici jos, nici deasupra şi nici dedesubt. Profunzimile sunt nivele de vibraţie diferite, care se împletesc, se înconjoară, se susţin şi nu pot exista şi dezvolta decât în astfel de împletiri. Deocamdată numai din călătorii astrale putem percepe asemenea împletiri, dar – aşa cum a fost şi în trecutul omenirii – în viitor vom putea percepe toate aceste structuri indiferent de întrupare şi indiferent de vibraţia structurilor percepute. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu